Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Studenții români ar putea fi obligați să prezinte certificatul verde pentru accesul în facultăți
WhatsApp
Consiliul Național al Rectorilor a cerut Guvernului, în cadrul unei ședințe desfășurate la Brașov, introducerea certificatului verde pentru accesul în facultăți.

O ședință de lucru a Consiliului Național al Rectorilor a avut loc la Universitatea Transilvania din Brașov. La întâlnire a participat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Rectorii au adoptat o serie de măsuri care vizează creșterea performanței sistemului național de învățământ superior și cercetare științifică.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, Sorin Cîmpeanu a luat act de deciziile CNR. „CNR solicită Guvernului și Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spațiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepția celor care au contraindicații medicale”, este una dintre hotărârile adoptate. Consiliul a mai cerut organizațiilor studențești sprijin pentru actualizarea periodică a situației studenților vaccinați din universități.

De asemenea, CNR solicită Guvernului și Parlamentului suplimentarea finanțării instituționale, având în vedere impactul creșterii salariului minim de la 1 ianuarie 2022 și creşterea prețurilor la utilități, dar și creșterea finanțării activității de cercetare. Totodată, CNR a propus Ministerului Educației constituirea unui grup de lucru care să actualizeze Metodologia de finanțare a cercetării științifice universitare și a cerut transparentizarea tuturor datelor raportate de universități pe baza cărora se realizează finanțarea acestora.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel