Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ștefan, un român adoptat în Noua Zeelandă, își caută mama: „Este visul meu cel mai mare, să o găsesc, să-i aud vocea...“
WhatsApp
Ștefan, un tânăr din Noua Zeelandă, își caută mama biologică din România.

Un tânăr din Noua Zeelandă, cu numele de naștere Buliga Ștefan, își exprimă dorința de a-și găsi mama biologică din România. Într-un anunț  publicat online și distribuit intens, el își dezvăluie numele de naștere și speranța de a reuni familia, după ani de căutări fără succes.

Buliga Ștefan s-a născut pe 27 Decembrie 1990 în orașul Alexandria, Județul Teleorman, însă numele mamei sale biologice este înregistrat în documentele de adopție drept Buliga Ancuța, originară din Mircești, județul Iași. În mesajul său, tânărul de origine română își exprimă dorința de a o găsi pe mama sa, de a afla despre starea ei de sănătate și de a cunoaște dacă mai are frați sau surori.

El solicită sprijinul publicului în această căutare, rugându-i pe cei care au informații să lase un mesaj privat pe pagina „The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României“.

În timp ce își exprimă recunoștința față de cei care îl sprijină în această căutare, Buliga Ștefan își mărturisește speranța că acest apel îl va ajuta să-și găsească familia și să se reconecteze cu rădăcinile sale românești.

„Ar fi minunat să știu dacă mai am frați sau surori, atât de mult aș dori să îi cunosc pe toți“

 

Iată mesajul lui Ștefan Buliga, tânărul român care a primit șansa la o viață complet nouă alături de familia sa adoptivă din Noua Zeelandă:

„Salutări din NOUA ZEELANDA
Vă scriu în speranța de a-mi găsi mama, în documentele mele de adopție numele ei este BULIGA ANCUȚA, născută în MIRCEȘTI, județul Iași. Nu este zi să nu mă gândesc la ea, dacă este bine, dacă a reușit să-și refacă viața, dacă este sănătoasă. Este visul meu cel mai mare, să o găsesc, să-i aud vocea...
Eu m-am născut în orașul ALEXANDRIA, Județul Teleorman, pe data de 27 Decembrie 1990, cu numele BULIGA ȘTEFAN 
Ar fi minunat să știu dacă mai am frați sau surori, atât de mult aș dori să îi cunosc pe toți.
De aceea vă rog să mă sprijiniți în căutarea familiei mele, DISTRIBUIND anunțul meu și orice informație aveți vă rog să lăsați un mesaj privat acestei pagini. 
Vă mulțumesc tuturor!“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel