Parchet îl acuză pe bărbatul român de înșelăciune la plata contribuțiilor şi asigurărilor sociale, iar pe soacra acestuia de complicitate. Ambii acuzaţi vor fi judecaţi marți, 24 noiembrie, la Tribunalul Valladolid, potrivit unor surse juridice.
Pe lângă privaţiune de libertate, acuzarea cere amenzi de 300.000 și, respectiv, 150.000 de euro; retragerea drepturilor de a obține subvenții, ajutoare publice, beneficii sau stimulente fiscale, dar şi plata în solidar a sumei de 106.717,99 euro către Trezoreria Generală a Asigurărilor Sociale.
Pârâtul se ocupa, din anul 2013, de furnizarea serviciilor agricole prin intermediul companiei „Butica Sorin”, care avea sediul social în Valdestillas (Valladolid ) și la care erau angajate mai multe persoane. Pentru angajaţii săi, omul de afaceri român avea mai multe datorii pentru neplata asigurărilor sociale. Astfel, pentru a evita plata acestor bani, inculpatul a creat o altă firmă „Sabine Vasile”, cu același domeniu de activitate. În acte a numit-o pe soacră-sa administratorul societăţii comerciale, dar de fapt el era cel care se ocupa de afacere. Pentru ca lucrurile să pară cât mai reale, el s-a angajat la muncitor la această firmă nouă, scrie noticiascyl.com.
Prin noua firmă, românul a desfășurat diferite activități agricole cu diferiți fermieri, în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2015, perioadă în care a reușit să evite plata la contribuțiilor socaiel şi de sănătate, fraudând statul cu suma de 106.000 de euro, la care se adaugă dobânda de întârziere. Pe 24 februarie 2015, Direcția Provincială a Securității Sociale TGSS a emis o rezoluție prin care a declarat această companie fictivă și că înregistrările angajaţilor sunt frauduloase.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News