Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania: Scandal între doi români, sfârșit prost. Unul dintre ei a scos pistolul și a tras spre celălalt
WhatsApp
Un român a ajuns direct în închisoare după ce a fost surprins, marți noapte, în mijlocul unui scandal în plină stradă în Lucena, din provincia Andaluzia, cu un alt conațional.

Evenimentele s-au produs marți seară într-un bloc de locuințe ocupat abuziv. Mai mulți cetățeni au alertat poliția atunci când au auzit o larmă mare venind dinspre imobilul ocupat ilegal de pe strada Mediabarba din Lucena, sătui de scandalurile care porneau frecvent în acel imobil, potrivit andaluciacentro.com .

Spre dimineață însă, cearta dintre vecini păre că devine tot mai periculoasă, în momentul în care s-a auzit un foc de armă. Unul dintre scandalagii, a scos o armă și a tras, apoi au urmat țipete. 

Ofițerii s-au deplasat rapid în locația indicată și au localizat mai multe persoane, care au indicat că, cu câteva momente înainte, un român de vârstă mijlocie, care era încă acolo, ar fi amenințat un altul cu o armă de foc. Deși bărbatul nu mai avea asupra lui pistolul, polițiștii l-au arestat de îndată pe bărbat pentru deținere ilegală de arme și amenințarea vieții unei alte persoane.

Ulterior, jurul prânzului, după percheziționarea apartamentului, oamenii legii au găsit pistolul și diverse muniții  care au fost confiscate de către membrii Forței Naționale de Poliție. Ieri judecătorul a dictat ca românul să fie cercetat în stare de arest, urmând să fie judecat apoi pentru fapta sa, informează eldiadecordoba.es.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel