Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Româncă, abuzată sexual de cinci bărbați: Dosarul, clasat; niciunul nu va plăti pentru fapte
WhatsApp
Un tribunula din Spania a clasat dosarul "haitei" care ar fi agresat sexual o româncă într-o așezare situată între Mislata și Xirivella, la începutul lunii ianuarie. După aproximtiv două luni de anchetă, judecătorul a acceptat clasarea provizorie a procedurii "întrucât nu a fost justificată în mod corespunzător săvârșirea vreunei infracțiuni".
Spania. Mai mulți răniți într-o bătaie violentă între români și columbieni la Lugo

Judecătorul nu apreciază suficiente probe de infracțiune din cauza presupuselor contradicții ale victimei și ale partenerului ei.

În plângerea sa, femeia, care are un handicap mintal, a relatat că, începând cu 13 decembrie, unul dintre locuitorii acestei așezări a atins-o în mod continuu, profitând de momentele în care partenerul ei lipsea pentru a merge la serviciu. Pe 3 ianuarie, a dus-o într-una dintre rulote și i-a chemat pe ceilalți acuzați. Potrivit celor declarate de aceasta la poliție, aceștia au abuzat-o sexual, după cum a relatat în exclusivitate Levante-EMV.

Cu toate acestea, în ordonanța de respingere provizorie, instanța susține că declarațiile contradictorii ale victimei însăși, date în declarațiile sale la poliție și în fața judecătorului, precum și declarațiile partenerului său, care "nu coincid nici măcar în mod minim în ceea ce a spus în mod concret despre agresiunea sexuală suferită", nu permit susținerea acuzației.

Spania. Româncă, abuzată sexual de cinci bărbați: Dosarul, clasat; niciunul nu va plăti pentru fapte

 

În absența altor indicii de infracțiune, judecătorul consideră că procedurile împotriva celor șase acuzați - cinci bărbați arestați pentru agresiuni sexuale și o femeie pentru presupuse amenințări - nu pot continua, iar aceștia au fost exonerați de orice responsabilitate penală.

Poliția a arestat cinci bărbați pentru agresiune sexuală în grup și o femeie pentru amenințări cu moartea pentru a o împiedica să raporteze incidentul.

Agenții de la Unitatea de servicii pentru familie și femei (UFAM) din cadrul Poliției Naționale au arestat cinci bărbați acuzați de agresiune sexuală și pe partenera unuia dintre ei pentru că a amenințat-o cu moartea pe victimă pentru ca aceasta să nu raporteze incidentul. "Dacă denunți, îți dau foc la rulotă și vei arde ca șoarecii", i-a spus acesta, potrivit victimei.

Avocații apărătorilor deținuților, printre care avocata Isabel Andrés Bueno, au adus în discuție contradicțiile în care femeia și partenerul ei ar fi fost implicați în timpul diferitelor interogatorii, motiv pentru care instanța i-a eliberat și nu a dispus arestarea provizorie a niciunuia dintre ei, până când, în cele din urmă, a clasat cauza din cauza lipsei unei infracțiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel