Avocatul Jorge Novella a indicat că probele disponibile în acest caz sunt insuficiente pentru condamnare şi acuzare de omor. În plus, spune avocatul, ar fi existat o apărare legitimă, iar acuzatul ar fi trebuit să fie achitat. El spune că a fost băut, după 15 pahare cu alcool, și consumase și câteva grame de cocaină, scrie laverdad.es.
De asemenea, avocatul subliniază că „El Paletas” a tras cu arma fără a viza vreo persoană anume. De asemenea, în apel se afirmă că nu a existat nici o trădare, întrucât bărbatul împuşcat ar fi putut să se îndepărteze de fereastra în care se afla atunci când a fost împuşcat. În cele din urmă, avocatul subliniază că, datorită traiectoriei glonțului, este imposibil ca s-a tras de la o distanță mai mică de cinci metri, aşa cum susțin medicii legali
Reamintim că José Torres este acuzat de uciderea lui Valerigă Giurgiuveanu, de origine română, la Alguazas în Revelionul 2018. Acesta a declarat că a folosit arma pentru a se auto apăra, după ce s-ar fi tras asupra sa dinspre casa românului. El spune că a fost băut, după 15 pahare cu alcool, și consumase și câteva grame de cocaină. Torres l-a împușcat în cap pe Valerică în apropiere de locul în care românul locuia cu familia sa. Conform La Verdad, cei doi ar fi fost implicați într-un scandal, iar spaniolul spune că a tras dar ca să se apere. „Nu am vrut să ucid pe nimeni, doar să-i sperii și să mă apăr. Românii au vrut să-mi violeze fiica", a spus spaniolul la acea vreme în fața jurnaliștilor. În fața magistraților, Torres și fiul românului au venit cu versiuni diferite. Torres susține că s-a tras asupra sa dinspre casa românului și l-a împușcat pe Valerică din autoapărare.
Citeşte si: Spania: „El Paletas“, judecat de uciderea unui român, i-a lăsat cu gura căscată pe judecători: „M-am apărat“
De cealaltă parte, fiul românului afirmă că nimeni nu a tras asupra spaniolului în condițiile în care niciunul dintre membrii familiei nu are armă sau permis de port-armă. Mai mult, deși Torres susținea că atunci când a tras glonțul fatal el era singur, fiul lui Valerică a afirmat că l-au însoțit alți doi bărbați, a căror identitate le-a și furnizat-o procurorilor atunci când a depus mărturie în fața instanței de anchetă, potrivit La Verdad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News