"O femeie fără adăpost în vârstă de 54 de ani, de naţionalitate română, a fost găsită decedată, aparent din cauza hipotermiei, în această dimineaţă într-un parc" din oraşul Gandia, aflat la sud de Valencia, a precizat un purtător de cuvânt al primăriei pentru AFP.
De asemenea, un ''spaniol de 63 de ani'' a fost descoperit mort ''duminică după-amiază'' în satul Pedro Bernardo, din regiunea Castilia şi Leon (centru), a precizat pentru AFP primarul acestei localităţi, David Segovia. Bărbatul "a fost găsit decedat în curtea locuinţei sale, lovit în regiunea capului de ţiglele căzute de pe acoperiş în urma ninsorii", a adăugat acesta.
Seara, preşedintele regiunii Valencia, Ximo Puig, a prezentat condoleanţe familiei unei a treia victime, decedate într-un sat. Potrivit presei locale, victima este un bărbat în vârstă de 71 de ani, care a murit de hipotermie.
O parte importanta din estul Spaniei (Catalonia, regiunea Valencia), precum şi arhipelagul Baleare au fost plasate sub avertizare roşie sau portocalie din cauza acestei furtuni care a provocat rafale violente de vânt rece şi căderi de zăpadă. Potrivit Agenţiei meteorologice spaniole, se estimează că furtuna va dura până miercuri.
În regiunea Valencia, 194 de municipalităţi au decis să suspende luni cursurile şcolare - o măsură care a afectat peste 191.300 de elevi, a anunţat guvernul regional.
Aeroportul turistic din Alicante (sud-est), închis săptămâna trecută din cauza unui incendiu, a trebuit să-şi închidă din nou porţile duminică după-masă şi luni din cauza furtunii, a precizat compania care îl administrează, Aena, pe pagina sa de Twitter.
Transporturile pe mai multe drumuri şi căi ferate au fost de asemenea perturbate în urma intemperiilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News