Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Descoperire sinistră în Canare. O ambarcaţiune cu 24 de cadavre plutea în derivă
WhatsApp
O ambarcaţiune a fost găsită în derivă, în apropierea coastelor uneia din Insulele Canare cu cadavrele a 24 de migranţi la bord. Aceasta a ajuns miercuri pe Insula Tenerife, au indicat surse oficiale, raportând un bilanţ nou, transmite AFP.

O navă de salvare spaniolă a remorcat barca în portul Los Cristianos, unde o aşteptau serviciile de prim-ajutor.

"Pompierii scot cadavrele, care vor fi transportate într-o capelă", a indicat Domingo Martin de la Crucea Roşie spaniolă.

Serviciile de salvare maritimă raportaseră anterior iniţial un bilanţ cu 17 morţi. Numărătoarea efectuată odată cu sosirea bărcii în port a ridicat numărul morţilor la 24, printre care doi minori.

Un avion al forţelor aeriene spaniole a văzut iniţial ambarcaţiunea luni dimineaţă, la aproximativ 500 de kilometri sud-est de Insula El Hierro.

 

Ambarcaţiune cu 24 de morţi



Un elicopter militar a ridicat apoi trei persoane încă în viaţă la bord (doi bărbaţi şi o femeie) transportându-i la un spital din Tenerife.

"Erau atât de slabi încât a fost nevoie de mai multe persoane pentru a-i ajuta să stea în picioare", a declarat Juan Carlos Serrano, membru al echipajului elicopterului.

Migranţii erau toţi candidaţi la exil veniţi din Africa Subsahariană.

Sosirile migranţilor în insulele Canare s-au înmulţit de la sfârşitul lui 2019 ca urmare a creşterii numărului de patrule pe coasta de sud a Europei, ceea ce a contribuit la o reducere semnificativă a traversărilor în Marea Mediterană.

Anul trecut, 23.023 de migranţi au ajuns în arhipelagul spaniol, de opt ori mai mult decât în 2019, potrivit Ministerului de Interne.

Traversarea este de minim o sută de kilometri, dar este deosebit de periculoasă din cauza curenţilor puternici. Ambarcaţiunile sunt majoritatea supraîncărcate şi în stare proastă.

Cel puţin 1.851 de persoane şi-au pierdut viaţa anul trecut în încercări de a ajunge pe Insulele Canare, potrivit ONG-ului Caminando Fronteras, care monitorizează aceste migraţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel