Publicitate
Protestatarii au făcut un baraj, joi dimineață devreme, la sensul giratoriu din zona Transmarck. Lăsau să treacă mașinile, dar nu și camioanele, cu intenția de a paraliza economia.
„Dacă nu vedeam culorile roșii, portocalii, verzi sau albastre ale diferitelor sindicate, ne-am putea gândi că ne-am întors în 2018, când vestele galbene au blocat sensurile giratorii pentru a pune presiune asupra guvernului”, spun șoferii. Sensul giratoriu a fost ocupat de 60 până la 80 de persoane care se opun reformei pensiilor.
„Lăsăm mașinile să treacă”, explică un protestatar, în timp ce unul dintre colegii săi îi invită pe șoferi să procedeze cu prudență. Pentru că de cealaltă parte, manifestanții sunt numeroși, parțial pe șosea, pentru a bloca camioanele care vin de pe A16.
Franța. Amendă fără precedent primită de un șofer român de TIR: Ce au găsit vameșii în camionul lui
Majoritatea plăcuțelor de înmatriculare sunt străine. Un șofer de TIR român spune că și-a lăsat camionul pe rampa autostrăzii. „Cobor de pe feribot, fac 10 kilometri și mă trezesc blocat aici”, spune românul. „Ceea ce fac ei nu va face decât să crească prețul produselor! Dacă nu putem aproviziona magazinele cum vor reacționa șefii?”, adaugă conaționalul.
Puțin mai departe, un șofer francez angajat în zona Transmarck își petrece timpul pe telefon, în cabina lui. „Sunt aici de 7 ore”.
Mobilizarea, sub supravegherea poliției, se desfășoară cu calm, chiar dacă câteva vehicule au încercat să-și forțeze drumul. Câțiva migranți au încercat să intre în camioanele staționare pentru a se ascunde acolo, sperând să ajungă clandestin în Anglia.
În jurul orei 9:30, manifestanții au decis să pună capăt acțiunii. Părăsind Transmarck, manifestanții au plecat în procesiune, escortați de poliție, la fabrica Meccano, condamnată să se închidă anul viitor, unde au luat cuvântul pentru a-și arăta sprijinul față de angajați.
----------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News