Schema a fost destructurată de ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri al INI, ai Direcției Generale Urmărire Penală, de procurorii PCCOCS și cu ajutorul mascaților de la Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.
Gruparea a fost filată timp de 2 luni, perioadă în care oamenii legii au stabilit că, membrii acesteia aveau reguli bine stabilite, de subordonare și disciplină. Infractorii au reușit să creeze o schemă prin care procurau drogurile angro, iar apoi le vindeau, în doze mici, prin curieri, pentru a fi plasate în diferite ascunzișuri, pe teritoriul municipiului Chișinău.
Astfel, utilizatorii aplicație Telegraf primeau mesaje-oferte privind achiziționarea drogurilor. Dozele erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, precum cimitire și fâșii forestiere, iar coordonatele și fotografiile cu locul unde au fost lăsate erau transmise, prin aplicația telegram, „operatorului” care deservea interesele grupului, relatează unimedia.info
Cel care a pus la calea afacerea ilegală și administra magazinul online s-a dovedit a fi un fost militar prin contract al Armatei Naționale. Zilnic acesta obținea venituri de peste 10 000 de lei din realizarea drogurilor.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat pachețele cu marijuana, de peste 600 grame, telefoane mobile, calculatoare, tehnică de calcul, carduri bancare, emise pe persoane terțe, cântare electronice la scara mica și altele. Valoarea drogurilor se ridică la aproximativ 120.000 lei moldovenești (29.472 RON)
În cadrul anchetei, au fost identificate peste 70 de locații, de unde au fost ridicate pliculețe cu droguri. Conform registrelor ținute de infractori, de la începutul anului 2021 până în prezent, cei trei au plasat pe teritoriul municipiului Chișinău circa 4 mii de doze de droguri. Cei trei suspecți au fost restați. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă închisoare de la 7 până la 15 ani.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News