Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sfântul Nicolae. Tradiţii, obiceiuri și superstiții în ziua celebrării marelui făcător de minuni de la Mira Lichiei
WhatsApp
Sfântul Nicolae a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), într-un oraş din Asia Mică, Patara. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

A fost întemniţat în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor decretate de împăraţii romani Diocleţian şi Maximilian. În urma Edictului de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei. A participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325 şi s-a dovedit un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene.

Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţă şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protector al fecioarelor şi al călugărilor.

De s-ar fi povestit milele lui una câte una şi câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câţi flămânzi a hrănit, pe câţi goi a îmbrăcat şi pe câţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti, se spune în viaţa Sfântului Nicolae.

Minunile Sfântului Nicolae



Una din relatările ce privesc faptele minunate ale Sfântului Nicolae arată cum a fost miluit un sărac din oraşul său, un om care avea trei fete.

Şi pentru că nu avea cu ce trăi, omul acesta se gândea să le de-a spre desfrânare, ca prin aceasta să-şi câştige existenţa. Căci sărăcia şi lipsa aruncă pe om în multe păcate, spune părintele Cleopa Ilie.

Auzind de aceasta, Sfântul Nicolae s-a dus noaptea, pe ascuns, la casa săracului şi i-a aruncat o pungă cu galbeni pe fereastră, apoi s-a întors la episcopie neştiut de nimeni. Aflând banii, tatăl a mulţumit lui Dumnezeu şi cu ei şi-a căsătorit prima fiică.

După un timp, Sfântul Nicolae a aruncat noaptea prin fereastra săracului o altă pungă cu galbeni şi îndată s-a făcut nevăzut. Aşa omul a căsătorit-o şi pe cea de-a doua fiică. Când Sfântul Nicolae a aruncat pe fereastră şi a treia pungă cu galbeni pentru cea de-a treia fiică, îndată tatăl fetelor a alergat după el şi ajungându-l l-a cunoscut şi i-a mulţumit cu multe lacrimi pentru mila lui cea mare.

Cum s-a născut Moş Crăciun?



Episcopul din Mira Lichiei este cel care face adevărată povestea lui Moş Crăciun, arată pr. dr. Ioan-Lucian Radu în documentarul "Cum s-a născut Moş Crăciun?" (https://doxologia.ro)

De-a lungul secolelor s-au spus multe poveşti şi întâmplări despre viaţa şi faptele Sfântului Nicolae, fiind venerat de către creştinii ortodocşi şi catolici şi cinstit de protestanţi. Prin exemplul său de generozitate arătată celor aflaţi în nevoie, în special copiilor, Sfântul Nicolae este un model de viaţă plină de compasiune.

În Occident, cultul Sfântului Nicolae, înainte de Reformă, era cel mai puternic cult dedicat unui sfânt nebiblic. Studiile arată că existau peste 2.000 de locaşuri de cult închinate lui în Germania, Franţa şi Ţările de Jos, înainte de anul 1500, potrivit documentarului citat.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae a început să fie popularizată şi pe tărâm american, începând din secolul al XVIII-lea, ca un prilej în care se făceau cadouri, fără vreun interes comercial. Odată ce latura comercială s-a făcut prezentă şi numele Sfântului Nicolae s-a schimbat treptat în Moş Crăciun (Santa Claus).

Sfântul Nicolae, ocrotitor al copiilor



Numele de Santa Claus este o versiune americană a cuvântului olandez "Sinterklaas", o formă prescurtată pentru "Sint Nikolaas" (Sfântul Nicolae).

Sfântul Nicolae, iubitorul de săraci şi Sfântul ocrotitor al copiilor, rămâne însă un model pentru felul în care creştinii trebuie să trăiască.

"Un episcop, Nicolae L-a pus pe Iisus Hristos în centrul întregii sale existenţe. Aşa şi noi, nu trebuie să uităm că centrul acestor sărbători, care ne stau în faţă nu este nimeni altcineva, decât Hristos, care se naşte pentru noi în ieslea din Betleem", subliniază pr. dr. Ioan-Lucian Radu. (surse: https://doxologia.ro; "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhim. Cleopa Ilie, 1996).

(Sursa: Agerpres) 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Cultura si Traditii Vezi toate articolele
pixel