Evocând aceste restricţii pe SkyNews, printre care telemunca şi introducerea paşaportului sanitar în unele locuri, Oliver Dowden, ministru fără portofoliu în cadrul guvernului, a subliniat "povara pe care acestea o impun industriei hoteliere şi alimentaţiei publice, economiei, şcolilor, etc.", şi a afirmat că doreşte ca ţara sa "să scape de ele dacă este posibil".
"Semnele sunt încurajatoare, însă în mod clar vom aştepta să vedem datele înainte de a lua această decizie finală", a adăugat Dowden, care este de asemenea preşedintele Partidului Conservator.
Aceste restricţii, decise luna trecută, urmează să fie reexaminate pe 26 ianuarie. Potrivit mass-media, relaxarea lor s-ar integra într-o strategie a lui Boris Johnson pentru relansarea lui. Împotmolit într-un scandal provocat de petreceri organizate în Downing Street în plin lockdown, liderul conservator luptă pentru a se menţine la putere.
Furioşi pentru aceste abateri de la reguli în timpul pandemiei, deputaţi conservatori l-au avertizat deja pe Johnson că el nu va putea conta pe sprijinul lor pentru a prelungi restricţiile legate de COVID-19. Acestea vizează doar Anglia, pentru că fiecare naţiune a Regatului Unit decide propriile măsuri în materie de politică sanitară.
Regatul Unit a înregistrat sâmbătă 81.713 cazuri de coronavius în ultimele 24 de ore, cel mai scăzut bilanţ zilnic din ultima lună. Cu toate acestea, numărul de persoane decedate care fuseseră testate pozitiv pentru COVID-19 în cele 28 de zile care au precedat decesul lor rămâne ridicat, cu 1.843 de decese în ultimele şapte zile, o creştere cu 45% în raport cu săptămâna precedentă.
Liderul Partidului Laburist, principalul partid de opoziţie, Keir Starmer, şi-a exprimat speranţa că aceste restricţii, supranumite "planul B", vor putea fi ridicate "imediat ce va fi posibil".
"Cu cât mai devreme vom putea ridica restricţiile, cu atât va fi mai bine. Cred că întreaga ţară îşi doreşte aceasta", a declarat duminică Starmer la BBC. Dacă este bine să ridicăm restricţiile, vom vota pentru ridicarea restricţiilor. Însă noi ne vom ghida după ştiinţă", a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News