„O dată cu relaxarea programată pe 15 mai se vor relua și cursele de avion către Europa?”, a întrebat un român.
„Vom stabili la momentul potrivit, în 15 mai, pentru că va fi în funcție de evoluția pandemiei la nivel european, la nivel internațional. În urma unei evaluări la nivel național, la nivel local, în funcție de zonele în care sper eu să nu se înmulțească în zona carantinată, vor fi probabil condiții de relaxare și și spre transportul către statele din Europa, fie că este transport de persoane pe varianta rutieră sau pe varianta aeriană.
Cert este că depinde de noi, de fiecare român ca în 15 mai să fim în situația în care se pot relaxa cu unele condiții. Adică până în 15 mai trebuie să respectăm toate condițiile astfel încât România să fie într-o pantă descendentă în zona înregistrării cazurilor pozitive, a persoanelor care se află în izolare, în carantinare, în zona deceselor.
Așadar, în 15 mai veți afla sigur și acest lucru de a deschide unele curse aeriene spre Europa, lucru pe care eu mi-l doresc. Repet: este în funcție de cum ne comportăm până în 15 mai și de situația evaluării pandemiei în România și în Uniunea Europeană sau spre țările de destinație în care sunt acum multe probleme grave”, a răspuns Marcel Vela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News