Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Se încing spiritele. Iranul AMENINȚĂ Marea Britanie. E ULTIMATUM
WhatsApp
Iranul dă un ultimatum Marii Britanii. Teheranul a avertizat, vineri, că ar putea captura o navă britanică în cazul în care Marea Britanie nu eliberează petrolierul sechestrat în Gibraltar, situaţie care riscă să conducă la escaladarea crizei dintre Iran şi Occident.

Membri ai Forţelor navale regale britanice au capturat joi petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană.

"Dacă Marea Britanie nu eliberează petrolierul iranian, este datoria autorităţilor iraniene să captureze un petrolier britanic", a declarat Mohsen Rezai, unul dintre comandanţii Gardienilor Revoluţiei din Iran. La rândul său, Ministerul de Externe de la Teheran a cerut eliberarea imediată a petrolierului, acuzând Marea Britanie că a acţionat la ordinul SUA.

Capturarea petrolierului Grace 1, cu lungimea de 330 de metri, intervine într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran şi Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administraţia Donald Trump. Petrolierul a fost capturat la circa patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparţine, deşi Spania, ce revendică Gibraltarul, susţine că incidentul a avut loc în apele teritoriale spaniole. "Avem motive să credem că nava Grace 1 transporta petrol spre Rafinăria Banyas din Siria. Rafinăria este proprietatea unei entităţi aflată pe lista de sancţiuni a UE impuse Siriei", a declarat şeful Guvernului regional din Gibraltar, Fabian Picardo, relatează cotidianul The Telegraph.

Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell, a declarat că petrolierul a fost capturat la solicitarea Statelor Unite.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană. Ministerul britanic de Externe a salutat "acţiunea fermă a autorităţilor din Gibraltar pentru aplicarea sancţiunilor UE impuse Siriei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel