„Te gandesti sa pleci din Romania, sa faci bani macar de o masina mai buna si sa te intorci...

Si pleci.

Ajungi in strainatate, reusesti sa te angajezi pe undeva si muncesti, strangi ceva bani, dar a trecut un an de cand nu ti-ai vazut familia.

Te gandesti ca asa nu se poate, ai banuti sa inchriezi un apartament mai mare si sa-i aduci si pe ei, sa nu traiti separat pana faci banii de ce-ti propui.

Ii aduci, dai copilul la scoala, vezi cum nevasta invata limba tarii in care stai pe zi ce trece mai bine.

Aproape s-au integrat, copilul nu prea mai mananca ciorba facuta de mami, pentru ca la scoala le da altceva de mancare si s-a invatat cu mancarea de-aici.

Cand se imbolnaveste cate unul din familie, dai fuga la spitalul cel mai apropiat si ai parte de cea mai buna atentie.

Cu scoala copilului nu prea ai nicio grija ca nici fondul clasei nu-l strange nimeni.

Si te inveti cu asta...

Mai trece ceva vreme si te gandesti ca ar fi buna o vacanta, ca dupa trei ani ar fi cazul sa-ti revezi parintii.

Si iei familia, masina ta cu numerele de inmatriculare din tara in care stai si pleci la drum catre tata si mama, de care iti este foarte dor.

Intri in granita si de-odata te izbeste sentimentul de-acasa, cu carutele de pe sosea, cu gaurile din asfalt, cu vamesul care se uita la tine ca la un rahat aterizat in zona, cu puzderia de copii la cersit care te asalteaza sa le dai ceva... dar treci peste asta, pentru ca aici esti nascut.

Si faci sutele de km pana la casa parintilor, in tot atat timp cat ai facut miile de km pana la granita cu Romania.

Nu e problema... esti ACASA si te simti nemaipomenit.

Iti imbratisezi parintii, ii pupi si sentimentele de revedere te coplesesc. E normal.

Dar... dupa cateva zile numai, copilul te intreaba daca mai stati ca se plictiseste, nevasta nu-si mai gaseste locul si toti te intreaba cand plecati.

Pentru ca vecinul nu-ti zambeste cand te intalnesti cu el pe strada, daca te lovesti din greseala cu cineva pe drum nu se va scuza, pentru ca omul de la ghiseul unde iti ceri un pasaport nou te repede si te trimite la rand, pentru ca pana si cand cumperi o eugenie de la magazinul din colt, vanzatoarea te trateaza cu sictir.

Si atunci, te gandesti ca pleci iar si pana te intorci cu siguranta se va schimba mentalitatea pe care tu deja ai rearanjat-o.

Ajuns inapoi, mergi la servici si le povestesti colegilor ce minunat a fost, iar seara cand ajungi acasa, ii explici nevestei de ce e bine sa faci un imprumut la banca sa ai casa ta aici, in strainatatea asta nenorocita.

Dupa inca ceva vreme, ai cheile de la casa ta cea noua, platita in rate, ce-i drept, pana la sfarsitul vietii tale, dar a ta.

Si incepi sa mergi din ce in ce mai rar in Romania, iar dupa ultimul drum in care ti-ai ingropat parintii, nu mai iei in calcul sa ajungi acolo, pentru ca nu mai ai la cine.

Acum esti batran, un emigrant cu copii naturalizati, doar pasaportul tau mai indica faptul ca esti roman si sufletul tau care a ramas legat de casa in care te-ai nascut.

Copiii tai au pasapoarte straine si esti fericit ca macar vorbesc romana si au aflat de radacinile lor.

Cateodata ti se umezesc ochii cand te gandesti la copilaria ta, la parintii tai si la locurile in care ai crescut.

Dar... viata este asa, tu ai ales si traiesti cum vrei”, a transmis românul în scrisoarea care a devenit virală pe rețelele sociale.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News