În urma a cinci percheziții făcute de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT din Oradea, a fost bărbatul în vârstă de 60 de ani, bănuit de trafic de persoane și trafic de minori, în forma exploatării prin supunere la muncă forțată.
Din cercetări a reieșit că bărbatul din Bihor, începând cu vara anului 2018, până la 8 octombrie 2020, ar fi recrutat, direct sau prin intermediari, mai multe persoane, pe care le-ar fi adăpostit într-un imobil care servea ca fermă de animale.
„Bărbatul este bănuit că, în perioada de referință, ar fi recrutat persoane care proveneau din medii sociale defavorizate, fără reședință stabilă, lipsite de resurse financiare sau într-o stare de vulnerabilitatea evidentă, în scopul prestării unor munci de îngrijire a animalelor. După recrutarea și transportul victimelor la ferma respectivă, acestora li s-ar fi cerut actele de identitate ca o garanție a faptului că nu vor părăsi locația. Documentele victimelor ar fi rămas în posesia bărbatului de 60 de ani, care ar fi refuzat restituirea acestora la cererea repetată a persoanelor titulare”, au transmis reprezentanții Poliției Române.
În acest fel, copilul și adulții erau determinați să presteze munca în asemenea condiții nu ar fi fost remunerați cu sumele derizorii promise, pentru a fi private de resursele necesare deplasării de la fermă.
În acest fel s-a creat, spun anchetatorii, o stare de dependență între exploatator și victime.
Bărbatul de 60 de ani a fost reținut, el fiind bănuit de cinci infracțiuni de trafic de persoane și a unei infracțiuni de trafic de minori, până în prezent fiind identificate șase victime.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News