Pus în faţa acestor plângeri ale vârstnicilor care nu sunt din Constanţa, administratorul vrea acum să renunţe de tot la reduceri, ca să evite scandalurile de genul acesta pe viitor.
Scandalul a început atunci când un gup de 10 pensionari a vrut să beneficieze de reducere la roata din Constanţa. Mai exact biletul întreg este 20 de lei, iar oamenii au venit pregătiţi cu mască de protecţie, aşa cum prevede regulamentul, dar şi cu acel cupon de pensie, care este prevăzut în regulamentul de la roată, pentru a obţine reducerea.
Însă, atunci când au ajuns la casa de bilete, li s-a spus că nu pot beneficia de reducerea pentru pensionari, deoarece aceasta este doar pentru constănţeni.
Oamenii s-au supărat spunând că au fost discriminaţi şi că este normal ca reducerea pentru pensionari să le fie acordată şi lor, chiar dacă provin din alt judeţ. În final, ei au renunţat la vizita la roată.
Vârstnicii au anunţat presa locală din Constanţa, de unde s-a şi aflat de acest caz, informează Antena 3.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News