Un şofer român de TIR a fost fotografiat gol puşcă într-o parcare de lângă Paris. Tânărul român este dezbrăcat, ziua în amiaza mare, în mijlocul parcării, unde se spală lângă camion. Pozele au ajuns mai întâi pe pagina Viaţă de Camionagiu, fiind apoi distribuite pe mai multe grupuri de șoferi din comunitate. Cel care a postat imaginea a comentat: „Oare chiar costă așa mult un duș?“.
Postarea sa a stârnit adevărate dispute în rândul șoferilor, sute de comentarii au urmat postării. „Rusine celui care a făcut pozele si le-a pus pe Facebook! Omul trebuie sa tina de fiecare bănuț pt a-și intretine familia. Aici am ajuns.... Tragic...", a scris un membru al grupului. „Nu costă mult un Duș costă foarte mult a fi educat", a scris un alt comentator.
Majoritatea comentariilor sunt critice la adresa celor care nu înţeleg greutăţile vieţii de şofer de TIR prin Europa, dar nici contraargumentele nu întârzie să apară: „Ştii ce făceam eu daca ma aflam in condițiile prezentate de tine ? Luam frumos bidonul de apa si ma duceam in pădurea aia si ma spălam , dacă eram in situația de a nu avea absolut nicio condiție. Dar in curul gol in mijlocul parcării tot nu ma dezbrăcam".
„Românii se împart în două, în acest caz intre ...goi și îmbrăcați...Și totul pentru 3 euro, un duș", a concluzionat un alt șofer român, încercând să medize disputele iscate în rândul colegilor de drum-lung.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News