Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Şapte vietnamezi, care au venit să muncească în România, au încercat să fugă în Europa. Migranții, prinși la frontiera cu Ungaria
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Carei în cooperare cu S.P.F. Berveni au depistat șapte cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din țara noastră, pentru a ajunge în Spațiul Schengen.
Şapte vietnamezi, care au venit să muncească în România, au încercat să fugă în Europa. Migranții, prinși la frontiera cu Ungaria. Sursa foto: Politia de frontiera

În data de 21 ianuarie, în jurul orei 01.50, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei au observat pe direcția bornei K110, la aproximativ 1000 m față de linia de frontieră un grup de șapte persoane de origine afroasiatică, care se deplasa dinspre localitatea Carei spre frontiera româno - ungară.

Oamenii legii au acționat în vederea reținerii persoanelor, reușindu-se reținerea a patru dintre acestea. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.P.F. Carei pentru stabilirea identității, constatându-se că sunt cetățeni vietnamezi.

S-a continuat cercetarea terenului în vederea găsirii celorlalte persoane, informându-se totodată și partea maghiară pentru a supraveghea zona.

La scurt timp, cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul S.P.F. Berveni au fost depistați ceilalți trei cetățeni de origine afroasiatică. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.P.F. Carei pentru continuarea cercetărilor, unde s-a constatat faptul că aceștia sunt de asemenea cetățeni Vietnam.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cei șapte vietnamezi dețin avize de muncă emise de autoritățile din România.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Întrucât persoanele au solicitat azil, au fost predate lucrătorilor din cadrul Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Șomcuța Mare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel