Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șapte camioane, verificate la ieșirea din țară. Toți șoferii s-au ales pe loc cu dosare penale
WhatsApp
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni bielorusi, doi turci și un român, care conduceau ansambluri rutiere și autoutilitare, înmatriculate în Turcia, România, Lituania și Germania.
Șapte camioane, verificate la ieșirea din țară. Toți șoferii s-au ales pe loc cu dosare penale. Sursa foto: Politia de frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 60 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două ansambluri rutiere și trei autoutilitare conduse de cetățeni români, turci și bieloruși.

 Doi dintre șoferi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, filtre de aer și piese de aluminiu pentru societăți comerciale din Danemarca și Germania, iar ceilalți se deplasau fără încărcătură având ca destinație diferite state din Europa.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controale amănunţite ale mijloacelor de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, respectiv în locuuri special amenajate în podeaua semiremorcii, în total, 60 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Egipt, Siria, Bangladesh, Pakistan, Vietnam și Irak), majoritatea intrați legal în România, toți intenționând să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru șoferii români și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel