20 dec 2024, 15:42
Incidentul a avut loc zilele trecute pe plaja din Tuzla, unde un tânăr a fost îngropat în glumă de prietenii săi în nisip până la gât, după ce au consumat băuturi alcoolice.
Nu se știe apoi dacă tot în glumă aceștia l-au abandonat îngropat pe plajă, cert este că a fost nevoie de intervenția salvamarilor pentru a fi scos din nisip, informează Știrile PRO TV.
Salvamarii au săpat minute bune cu mâinile, ajutați și de tânărul care însă râdea în hohote de situația în care se afla, în timp ce ceilalți turiști filmau amuzați scena.
Salvamarii au și tras de el pentru a-l scoate mai repede la suprafață, dar nu au reușit decât după ce l-au degropat cu totul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News