Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” – Partea a II a fost realizat în perioada 1 - 15 iunie 2021 şi ne arată că:
68,1% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită (faţă de 70,3% în martie), în timp ce 25,1% cred că se îndreaptă într-o direcţie bună (faţă de 23% în martie), iar 6,7% nu ştiu sau nu răspund.
Persoanele care locuiesc în oraşe mari, au venituri şi condiţii, tind să creadă că ţara evoluează, în schimb, persoanele care locuiesc în medii defavorizate, au o educaţie mai scăzută şi un venit mai mic, sunt de părere că România nu s-a schimbat atât de mult după comunism.
Întrebaţi în ce ţară ar prefera să muncească o perioadă mai lungă de timp sau să studieze, 42,2% dintre cei chestionaţi au ales varianta ”într-o ţară din Vest (UE, SUA sau Canada), 3,9% varianta ”într-o ţară din Est (Rusia, China)”, 4,2% au optat pentru o altă ţară, iar 47,9% spun că nu ar pleca în nicio ţară, relatează Adevărul.
Ponderea non-răspunsurilor este de 1,9%. Varianta „într-o ţară din Vest (UE, SUA sau Canada) este preferată mai ales de tinerii sub 30 de ani, cei cu studii superioare, locuitorii Bucureştiului, persoanele care au cont de Tik-Tok.
66,6% dintre respondenţi preferă drepturile şi libertăţile de tip occidental în locul valorilor tradiţionale pe care le promovează Rusia. 16,2% declară că preferă valorile tradiţionale pe care le promovează Rusia în locul drepturilor şi libertăţilor de tip occidental. Nu ştiu sau nu răspund la această întrebare 17,2%.
Persoanele sub 30 de ani care au un nivel de educaţie ridicat şi un venit mai mare (care declară că reuşesc să aibă tot ce îşi doresc), locuitorii din Bucureşti şi Ilfov, tind mai mult spre drepturile occidentale, având astfel o mai mare libertate.
„Gulerele gri”, cei care lucrează la stat, preferă într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii valorile tradiţionale pe care le promovează Rusia în locul drepturilor şi libertăţilor de tip occidental.
Afirmaţia „Românii sunt priviţi ca fiind „cetăţeni de mâna a doua” în Europa” întruneşte acordul a 81,3% dintre respondenţi (faţă de 78,2% în martie). 14,8% sunt în dezacord cu afirmaţia (faţă de 20,4% în martie), iar 3,9% nu ştiu sau nu răspund.
Votanţii PNL şi cei ai USR-PLUS, locuitorii din regiunea de vest şi cei cu un venit mai ridicat dezaprobă cel mai puternic afirmaţia de mai sus. În schimb, votanţii PSD, locuitorii din regiunea sud Muntenia şi persoanele care declară că venitul lunar nu le ajunge nici pentru strictul necesar sunt de acord cu afirrmaţia.
Comportamentul nepotrivit al unor români care au trăit sau trăiesc în străinătate este, în opinia a 70,2% (ceea ce reprezintă 57% din totalul eşantionului/populaţiei) dintre cei din cei care sunt de acord cu afirmatia ”Românii sunt priviţi ca fiind „cetăţeni de mâna a doua” în Europa”, motivul principal pentru această situaţie. 27,6% (ceea ce reprezintă 22% din totalul eşantionului/populaţiei) consideră că atitudinea de superioritate a cetăţenilor altor state europene este motivul principal pentru această situaţie. 2,2% nu ştiu sau nu răspund.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News