Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii investesc în locuințe din străinătate. Grecia, Franța și Italia, tot mai preferate
WhatsApp
Românii sunt tot mai interesați să își ia case și apartamente în străinătate, de cele mai multe ori, în țări călduroase, preferate și de turiști.

În Dubai, de exemplu, o garsoniera pornește, de la 160.000 de euro, informează Știrile PRO TV. Însă, proprietarii își pot recupera investiția ușor, pentru că acolo, cei care închiriază locuințe, nu plătesc impozit. Cele mai mici costuri de achiziție și taxe le găsim în Grecia sau Cipru.

Un teren de peste 1000 mp din Thasos, Grecia, aparține unui român. Dan a plătit peste 15.000 euro și speră ca în scurt timp să își ridice și o casă, după ce își va vinde apartamentul din București. Deocamdată pe teren are măslini.

Dan Drăgan: „Taxele nu sunt mari, sunt undeva la 10 % pentru un teren agricol. Momentan visul nostru era sa avem o proprietate cât de mică în Grecia, și am zis să începem cu un ternen”.

Grecia este una dintre țările preferate de românii care vor să își cumpere case în străinătate. Cele mai cautate regiuni sunt insula Thasos, Cavala ori Halkidiki. Taxele sunt aproape de cele din România, adică 8% din valoarea tranzacției, cu tot cu comisionul agenției, taxe notariale și impozit.

Adela Minae: „Este extrem de simplu, singurul lucru de care are nevoie un cetățean român este buletinul și un număr de inregistrare fiscală. Se poate trimite în 5 minute, singura condiție e să împuternicești pe cineva care stă în Grecia”.

 

Grecia, Franța și Italia, tot mai preferate de români

 

Grecia, Franța și Italia, țări preferate pentru vacanțe, sunt foarte căutate și de românii care vor o locuință în străinătate.

Sincron Colliers: „Vor să poată folosi acea proprietate timp de 2-4 săptămâni pe an. În general, dacă vorbim de o casă, investiția este de peste 500.000 euro, în aceste locuințe, cum spuneam, la malul mării, cu potențial de investiție”.

La Nisa, de pildă, prețurile încep de la 100.000 de euro pentru o garsonieră și ajung la zeci de milioane de euro pentru o vilă cu piscină pe Coasta de Azur. În Franța, la fel ca și în Italia, taxele sunt mult mai mari față de Grecia.

Pentru o astfel de locuință în străinătate nu se poate lua credit imobiliar de la băncile din România. În Dubai, de exemplu, exista însă varianta de a plăti o rată lunară direct la dezvoltator.

Olivier Mitri: „Dubai este Dubai. Este o țară fără taxe, foarte dezvoltată și îți poți recupera ușor investiția. Foarte mulți oameni își cumpără case chiar și pentru ei, case e vacanță. Decât să stai la hotel, mai bine să ai casa ta în Dubai”.

Denisa Tănase, co-proprietar firmă imobiliare Dubai: „La ora actuală pe piața imbiliare din Dubai se pare că nu rușii sunt cei care investesc cel mai mult, ci românii”.

În ultimii ani, au apărut proprietari români chiar și în New York.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel