Evenimentul a fost găzduit de Ambasada României la Roma, cu acest prilej fiind lansat şi "Jurnalul Reginei Maria" în limba italiană, editat şi tipărit la Editura Rediviva Milano.
"Solemnitatea de astăzi este ocazionată de prezentarea ediţiei aniversare a 'Jurnalului Reginei Maria' în limba italiană, apărut la Editura Rediviva din Milano, singura editură românească din Italia, fondată de Violeta Popescu, istoric, pe care o felicit sincer pentru dedicaţie şi pasiune, pentru modul în care face cunoscută istoria românească aici, în Italia. Vorbim despre o carte de excepţie, despre o mare personalitate a istoriei românilor", a spus, în discursul de deschidere, ambasadorul României la Roma, Gabriela Dancău.
"Mă bucur că sunt aici, în Italia, unde sunt atât de mulţi români şi mă bucur de fiecare dată să mă întâlnesc cu voi. (...) Mulţumesc pentru această seară şi sper să am ocazia să vorbesc cu mulţi dintre voi şi să ne bucurăm de această carte, care a ieşit exact după 100 de ani (de la încoronarea de la Alba Iulia - n.r.). Şi chiar am fost acum la Alba Iulia şi a fost o experienţă foarte profundă pentru noi", le-a transmis celor prezenţi Custodele Coroanei, Margareta.
"Întâlnirea cu dumneavoastră e cel mai important punct din această vizită. Nu avem o menire mai importantă de 156 de ani, de când există Casa Regală, decât aceea de a-i inspira pe români, de a le da mândrie, de a le da încredere şi de a le spune cât de multe pot face ei atunci când sunt respectaţi şi priviţi cu încredere", a afirmat Principele Radu.
Importanţa momentului a fost subliniată şi de editorul volumului "Jurnalul Reginei Maria".
"Bine aţi venit la această sărbătoare, pentru că această carte este o sărbătoare pentru noi. Vorbim despre Regina Maria pentru că Regina Maria ne-a dăruit o ţară mare. În seara aceasta avem o mică Românie în această sală mică: români din toate colţurile României, români din provinciile istorice româneşti şi nu pot decât să felicit Ambasada României, care a avut această inspirată iniţiativă de a ne reuni în anul Centenarului Încoronării, un moment la fel de important ca Marea Unire de la 1918", a spus Violeta Popescu, conform Agerpres.
După prezentarea volumului a avut loc o recepţie organizată de Ambasada României în Italia, ocazie cu care cei prezenţi au putut să discute personal cu reprezentanţii Casei Regale.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, alături de Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu, efectuează o vizită la Roma şi Vatican.
Programul deplasării la Roma va mai include vizite la Comitetul Paralimpic Italian şi Comitetul Olimpic Italian, precum şi vizionarea unor exponate despre Familia Regală a României la Muzeul Pietro Canonica.
Un punct important în program va fi audienţa privată cu Suveranul Pontif, urmată de vizite la Spitalul Pediatric Bambino Gesu al Sfântului Scaun, la un centru pentru primirea unor femei refugiate din Ucraina şi la sediul Comunităţii Sant'Egidio.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News