„Am vrut să schimbăm, noi venim din afară şi a trebui să schimbăm mutaţia. Venim după patru ani, ceva ceva s-a schimbat. Încă mai sunt cozi, încă...”, spune un român la Observator. „A expirat, era expirat. Bine că m-a anunţat că nu ştiam. Am avut noroc că am avut paşaportul că altfel, trebuia să printez biletul de avion când am avut nevoie, dar una peste alta funcţionează ok”, a spus un alt român.
„Legislaţia în vigoare dă posibilitatea cetăţeanului să solicite preschimbarea cu şase luni înainte de expirare”, a declarat Cătălin Giulescu, purtător de cuvânt Evidenţa Populaţiei, conform sursei citate.
Pe unii, însă, modalităţile moderne de programare îi cam pun în dificultate. „M-am căsătorit şi trebuie să schimb şi nici nu mă pricep cu astea online”, spune un român.
Şi la serviciile de paşapoarte este un dute-vino continuu. Aici, însă, în fiecare colţ se simte miros de vacanţă. Pentru cei care vor paşapoarte ca să plece în concediu parcă nici statul la coadă nu e mai e aşa un chin.
„Facem unele noi. Au expirat de ceva timp şi nu am mai fost de mult precaţi într-o zonă aşa exotică ca să zic şi profităm de ocazia asta, ne facem şi paşapoartele, ne facem şi vacanţa”, spune un român. „L-am înlocuit, a fost totul în regulă, cu programare online a fost totul ok”, spune un altul.
„Preluăm 8.800 de cereri pe zi în medie. În ultimele două luni am observat o creştere în luna iulie către 9-10.000 iar în acest interval de timp ne aflăm în intervalul 11-12.000”, a adăugat Giulescu.
Atât pentru cărţile de identitate cât şi pentru paşaport, termenul de eliberare este acelaşi: 5 zile lucrătoare.
Vezi și
Cel puțin 150.000 de români vor fi obligati să-și schimbe buletinul pentru că au declarat un domiciliu fictiv.
Evidența Populației a identificat peste 150 de adrese la care ar sta mii de persoane, care au fost luate în spațiu de proprietari și care vor fi verificate de polițiști. Vorbim despre un proiect al Ministerului de Interne.
București, Iași sau Vaslui sunt pe primul loc în topul orașelor cu cei mai mulți oameni care locuiesc la aceeași adresă. Aici, Direcția pentru Evidența Persoanelor a identificat în medie câte 30 de case sau apartamente unde ar trebui să locuiască aproximativ 120.000 de persoane.
Autoritățile știu că vorbim de un domiciliu fictiv, însă în acest moment nu au cum să oprească acest fenomen.
Problemele apar atunci când autoritățile încearcă să ia legătura cu o persoană care locuiește fictiv la o adresă, când se fac planuri de evacuare sau se dimensionează, de exemplu, un serviciu de salubrizare.
Mai mult, dacă apartamentul se vinde, noii proprietari pot cere doar în instanță anularea domiciliului pentru cei care locuiesc fictiv la ei în casă. Ministerul de Interne vrea să corecteze aceste discrepanțe printr-o ordonanță de guvern.
Proiectul prezentat în dezbatere publică prevede că buletinele persoanelor depistate că locuiesc fictiv vor fi anulate, dar inițiatorii vor schimba regulile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News