Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România pierde din obligație. Decizie de neînțeles a lui Contra
WhatsApp
Naționala de fotbal a României pare să se fi împotmolit în prietenia lui Cosmin Contra cu Gabriel Tamaș. După ce a gafat impardonabil la meciul cu Lituania, astăzi Tamaș a reușit să creeze condițiile necesare pentru ca naționala tricoloră să fie băgată în corzi de Serbia. Egalul, 0-0, s-a păstrat în mod miraculos pe tabelă. 

Prezența lui Gabriel Tamaș în primul 11 tricolor încă de la meciul cu Lituania, apoi la cel de azi cu Serbia, a mirat orice persoană care mai cunoaște puțin fotbal în România. Acest lucru nu se poate explica decât printr-un singur fapt: prietenia lui Contra cu Tamaș, care au fost colegi de generație. Contra nu poate însă să înțeleagă că Tamaș nu mai poate fi salvat: a încercat să o facă și Gigi Becali la Steaua în nenumărate ori. Orice încercare de resuscitare este sortită eșecului. Omul e pierdut în timp și spațiu. Ce mai poți spune despre un fotbalist care în loc de minge nimerește capul adversarului? 

Tamaș i-a dat azi sârbului cu bocancul în cap și a fost eliminat pe bună dreptate. Doar printr-un miracol, naționala României a reușit performanța de a scoate un punct, după ce din penalty-ul rezultat, Tadic a trimis-o "printre bețe", ca la rugby.

Bocancul în cap dat azi de Tamaș înseamnă finalul carierei sale la naționala României. În caz contrar, ar putea însemna debarcarea rapidă a lui Cosmin Contra care statistic se ține bine, deși practica arată că rezultatele bune sunt mai degrabă urmarea unui noroc fantastic. 

Unde sunt tinerii?

Naționala României este în reconstrucție de când o știm. Numai că proaspătul selecționier Cosmin Contra în loc să vină cu un suflu nou, încearcă să reconstruiască echipa cu Gabriel Tamaș, un jucător de 34 de ani plecat în exil în Israel să mai câștige câțiva bani înainte să se retragă. Ne întrebăm bineînțeles de ce în acest caz nu este reintrodus în circuit și Ciprian Marica, proaspătul investitor de la Farul, care a decis să se retragă deși este cu un an mai tânăr decât Tamaș.

Din perspectiva unui antrenor care vrea să câștige un meci, miza introducerii lui Tamaș în aceste meciuri nu o putem înțelege. 

Știm doar că astăzi s-a încheiat o carieră, în minutul 44 al meciului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel