Înotătorul David Popovici a declarat, marți, după semifinala la 100 de metri liber, că finala de miercuri va fi câștigată de cel care va fi cel mai aproape de a fi invincibil și nu va avea trac.
"Semifinalele au fost foarte OK și, cel mai important, m-am calificat. Nu pot intra fără trac în finala de mâine. Ieri am avut trac, a fost o finală foarte tensionată. Toți eram foarte agitați și blocați în mințile noastre, sunt sigur de asta. Se vede pe fețele noastre, la marginea bazinului, sunt sigur. Nu suntem invincibili, însă cel care se apropie cel mai mult de invincibilitate câștigă în ziua respectivă", a spus Popovici.
El a mai spus că după ce a câștigat aurul olimpic luni la proba de 200 m liber, a adormit greu și că va încerca să se odihnească cât mai bine înaintea finalei de 100 m.
"După seara de ieri am adormit foarte greu. M-am culcat târziu pentru că am avut multe de făcut, masaj, cină târzie, test antidoping, dar m-am odihnit cât de bine am putut. Și astăzi voi încerca să mă odihnesc la fel de bine și mâine este ultima cursă din acest concurs. Cine știe, poate voi avea o performanță extraordinară. Oricum, voi da tot ce am mai bun și nu voi fi dezamăgit dacă rezultatul nu va fi conform așteptărilor mele", a adăugat campionul olimpic.
Finala este programată miercuri 31 iulie (23:39), însă sunt șanse foarte mari ca aceasta să se desfășoare chiar la miezul nopții, pentru că mai mereu se acumulează întârzieri.
Înotătorul român David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, cu al cincilea timp din semifinalele desfășurate marți seara.
Popovici a fost al șaselea după prima lungime de bazin, dar a reușit să recupereze și să termine pe locul al doilea în a doua semifinală, cu un timp de 47.66 secunde, fiind devansat de chinezul Zhanle Pan, care a înregistrat 47.21 secunde.
Timpuri mai bune decât Popovici au fost obținute și de trei înotători din prima semifinală: australianul Kyle Chalmers (47.58), maghiarul Nandor Nemeth (47.61) și francezul Maxime Grousset (47.63).
În seriile desfășurate marți, David Popovici a fost înregistrat cu al treilea timp, 47.92 secunde.
Popovici, care luni a cucerit aurul olimpic la 200 metri liber, a terminat pe locul șapte în finala de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, când avea doar 16 ani.
David Popovici a fost recordman mondial la 100 m liber (46.86 secunde), dar chinezul Zhanle Pan i-a depășit recordul cu 46.80 secunde și a stabilit un nou record olimpic în ștafetă, cu 46.92 secunde.
Este așadar ultima cursa de la aceste jocuri olimpice pentru David Popovici, care și-a adjudecat deja o medalie de aur. Ar fi o performanță extraordinară dacă Popovici ar mai reuși să obțină un nou lod pe podium miercuri noapte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News