Noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat marți, într-o conferință de presă, că a propus inițial să antreneze naționala fără a fi remunerat. Cu toate acestea, conducerea Federației Române de Fotbal (FRF) i-a comunicat că o astfel de ofertă nu este posibilă.
Lucescu a explicat că salariul său va fi de zece ori mai mic decât cel pe care l-ar fi obținut într-un alt club. „Eu am spus că vin gratis la naţională din respect pentru echipa naţională, dar Federaţia mi-a spus că nu se poate. Eu nu am nevoie de bani. Şi atunci am exact ca ceilalţi de dinaintea mea, nu e nicio diferenţă. E de 10 ori mai puţin decât luam prin alte părţi. Ca să înţelegeţi, pe an aici iau mai puţin decât pe lună în altă parte. Deci vin cu sufletul deschis să fac ceva aici. Pe mine nu m-a interesat de bani, nu am scos o vorbă despre asta. Vreau doar să facem performanţă", a precizat Lucescu.
În plus, noul selecționer a României a dezvăluit că a avut oportunitatea de a prelua echipa FC Rapid, dar condiția de a avea la dispoziție Baza Sportivă Pro Rapid, aflată acum în proprietatea Ministerului Transporturilor, nu a fost îndeplinită. "Înainte am luat în considerare să merg la Rapid. Am fost la Ministerul Transporturilor, am discutat cu secretari de stat, pentru a da fotbalului baza Pro Rapid. O bază în care eu am investit mult, şi sentimental şi material. Să o dea înapoi pentru că o echipă are nevoie de un loc al ei de pregătire.
Dacă vrei să faci performanţă trebuie să te izolezi un pic. Dacă domnul Şucu primea baza Pro Rapid, azi eram antrenor la Rapid. Dar cei de la minister nu au vrut să dea Pro Rapidul. La Dinamo la fel, puteam să merg, dar fără stadion eu nu pot să merg acolo. Eu nu pot să îmi permit să nu câştig. Mie trebuie să îmi creezi toate condiţiile pentru performanţă... nu le am, mâine e la revedere", a explicat Lucescu.
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român, a fost oficial instalat marți în funcția de selecționer al echipei naționale, un rol pe care l-a mai ocupat acum 38 de ani. Tehnicianul în vârstă de 79 de ani, liber de contract după despărțirea de Dinamo Kiev pe 3 noiembrie 2023, a semnat un contract de doi ani cu FRF. Obiectivul său este calificarea României la Cupa Mondială din 2026, care va fi organizată de Statele Unite, Mexic și Canada.
În mandatul său anterior, între 1 noiembrie 1981 și 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri sub conducerea lui Lucescu, obținând 24 de victorii, 15 înfrângeri și 19 egaluri. De-a lungul carierei sale, Lucescu a antrenat echipe precum Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid București, Inter Milano, Galatasaray, Beşiktaş, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg, echipa națională a Turciei și Dinamo Kiev.
Anterior, Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Farul Constanța, fusese considerat prima opțiune pentru postul de selecționer. Pe 24 iulie, Comisia Tehnică a FRF l-a desemnat ca favoritul pentru acest rol, dar Hagi a refuzat oferta pe 29 iulie, invocând condițiile impuse de FRF și angajamentele existente la Constanța.
De asemenea, FRF a anunțat pe 22 iulie încheierea colaborării cu selecționerul Edward Iordănescu, după ce părțile nu au reușit să ajungă la un acord pentru prelungirea contractului, care expira la finalul lunii, scrie Agerpres.
-----------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News