Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România Centenar. Evenimente în SUA
WhatsApp
Autorităţile organizează o serie de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri în Statele Unite

Centenarul Marii Uniri de la 1918 este marcat printr-o serie de evenimente şi în diaspora, astfel încât şi comunităţile de români din afara ţării să se bucure de acest important moment pentru România. Evenimente şi ceremonii au loc şi în SUA, sub coordonarea Ambasadei României în Statele Unite.  În data de 19 aprilie 2018, Universitatea din Scranton, Pennsylvania, în parteneriat cu Ambasada României la Washington, a organizat o zi dedicată României, sub titlul „Ascensiunea României: Istorie. Economie. Cultură” (“The Rise of Romania: History. Economy. Culture”), cu prezența ambasadorului României, George Maior. 

Cu această ocazie, anunţă Ambasada României în Statele Unite, au avut loc mai multe manifestări la care au participat membrii conducerii Universității, profesori, cercetători, studenți, dar și reprezentanți ai comunității din Scranton. Printre manifestări s-au numărat un forum de discuție despre România, despre trecutul și prezentul său, un interviu cu ambasadorul României, precum și un spectacol de muzică și dansuri populare românești susținut de trupa „Folclor”.

România - o destinaţie atractivă pentru investiţii

„În 2018, anul Centenarului, România este un exemplu în regiune, o sursă de democrație și securitate într-un context geopolitic complicat și are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, fiind o destinație atractivă pentru investiții”, a declarat ambasadorul României în cadrul acestui eveniment. Publicul american prezent s-a arătat interesat să descopere elementele de istorie, cultură și civilizație românească și relația specială cu Statele Unite. Universitatea din Scranton a fost fondată în 1888 și se clasează în topul universităților din SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Cultura si Traditii Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel