Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Români, printre libanezi la protestele din Beirut: Revoluție în stradă
WhatsApp
Beirutul pare la un pas de revoluţie, la doar câteva zile de la explozia cu 158 de victime. Mii de oameni, inclusiv români au protestat în capitala libaneză şi au cerut înlăturarea întregii clase politice. Manifestanţii s-au confruntat cu forţele de ordine şi au ocupat, simbolic, câteva ministere, Un poliţist a murit iar aproape 240 de oameni au ajuns la spital.

Furia a pus stăpânire pe străzile Beirutului la sfârşitul celei mai tragice săptămâni din istoria sa recentă. În Piaţa Martirilor, mii de tineri au încercat să asedieze sediul Parlamentului în valuri. Pietre şi artificii contra lacrimogene. Şi focuri de armă. E neclar din care tabără.

Luptele de stradă s-au înteţit după lăsarea serii. Au existat însă şi momente de solidaritate, precum momentul în care un soldat îmbrăţişează o femeie din mulţime.

Corupţie, incompetenţă şi pasivitate în faţa situaţiei grave în care se afla ţara sunt acuzaţiile pe care mulţimea le aduce guvernanţilor pe care i-au executat în mod simbolic.

 

Daniela, o româncă stabilită în Beirut s-a alăturat mulţimii

 

Protestatarii sunt tineri şi furioşi. Încearcă să îşi asigure viitorul într-o ţară falimentară, care nu şi-a mai revenit după războiul civil.

Sediile mai multor ministere au fost ocupate în mod simbolic, inclusiv cel al Ministerului de Externe, un palat din secolul al nouăsprezecelea. Clădirea, păzită doar de câţiva agenţi, a fost declarată „sediul revoluţiei” dar nu vandalizată.

Mai mulţi deputaţi au demisionat din Parlament pentru a grăbi reformele cerute de mulţime, relatează Observator. Premierul, aflat în funcţie din ianuarie, a anunţat că va propune alegeri anticipate şi va rămâne la putere cel mult două luni, pentru a le organiza.

 

158 de morţi şi peste 6000 de răniţi

 

„Cred că a venit vremea să avem curajul de a privi în faţă realitatea, aşa cum este”, a spus Hassan Diab, premierul Libanului.

Bilanţul exploziei de marţi a ajuns la 158 de morţi şi peste 6000 de răniţi. Zeci de persoane încă sunt căutate. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a adus la Beirut un mesaj de solidaritate din partea Europei.

Iar Emmanuel Macron a condus, sub egida ONU, o teleconferinţă internaţională pe tema ajutorului pentru Beirut.

Se vor examina şi căile de a trimite fondurile direct celor ce au nevoie şi nu politicienilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel