Lovitura care a pus capăt valului de tălhârii comise de cei dor români s-a petrecut la Verrès, pe 19 iunie. Atunci, carabinierii au strâns suficiente date pentru a-i identifica și prinde pe hoți, Elena Zoltan și Vinetu Rostas, cetățeni români fără o locuință fixă în Italia, scrie publicația Aosta Sera (click pentru sursa în limba italiană).
Potrivit anchetatorilor, pe 19 iunie, cei doi români s-au dat drept vânzători de cămăși în localitatea Verres. În timp ce un cuplu de pensionari studia marfa, hoții le-au furat portofelul care conținea 300 de euro și apoi au dispărut la volanul unei mașini.
În urma investigațiilor efectuate, ofițerii stației de carabinieri din localitate au reușit să-i identifice pe cei doi ca fiind Elena Zoltan și Vinetu Rostas, ambii în vârstă de 33 de ani. Agenții au studiat imaginile de pe camerele de supraveghere din oraș și au observat că mașina utilizată pentru a fugi avea numere de înmatriculare românești.
Comparând informațiile cu cele din bazele de date ale forțelor de ordine, oamenii legii au descoperit că cei doi au făcut obiectul mai multor rapoarte despre infracțiuni similare. Mai mult, femeia are emis pe numele său un ordin de arestare, emis de magistratul de instrucție al Curții de la Brescia. Cei doi sunt bănuiți că, prin diverse metode, în principiu "vânzătorul de cămăși" și "îmbrățișarea", au făcut zeci de victime.
Carabinierii din zona Val Camonica au înregistrat nu mai puțin de șapte cazuri în care Zoltan a furat obiecte prețioase de la mai mulți bătrâni. Alegerea persoanelor era de fiecare dată clară: persoane în vârstă vulnerabile, fără reflexe și care nu se puteau apăra.
Cei doi români au fost arestați.
Între timp, cercetările continuă pentru a verifica dacă cei doi au fost responsabili și de alte tâlhării din regiunea Valle d'Aosta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News