Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românce, forțate să se prostitueze și să vândă droguri în Spania şi Italia
WhatsApp
Două tinere românce au fost forțate să se prostitueze și să vândă droguri, în Spania și Italia, după ce au căzut în capcana „loverboy”. 

Joi, 11 noiembrie, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au efectuat trei percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Galaţi, în cadrul unui dosar penal având ca obiect infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2012 – 2019, un bărbat, în vârstă de 44 de ani (în prezent încarcerat în executarea unei pedepse de 4 ani şi 3 luni închisoare pentru comiterea unor infracţiuni de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi trafic de droguri de risc), a recrutat prin inducere în eroare, prin utilizarea metodei “loverboy”, două tinere (una dintre ele a decedat într-un spital din municipiul Galaţi, la data de 01.06.2021, din cauza unei afecţiuni medicale) în scopul exploatării sexuale, iar, ulterior, prin menţinere în eroare, le-a asigurat transportul şi cazarea în locaţii de pe teritoriul Spaniei şi Italiei.

„Acolo, le-a supravegheat şi le-a controlat libertatea de mişcare şi comunicare, în mod direct sau prin intermediul unor interpuşi, le-a implicat în consumul de droguri de risc şi în activităţile de trafic de droguri de risc şi, folosind constrângerea fizică şi psihică, le-a determinat să practice prostituţia pe perioade diferite de timp, beneficiind de sumele de bani obţinute de către acestea”, spun procurorii DIICOT.

10 persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Galaţi, în vederea audierii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel