Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Româncă, omorâtă în propria casă și jefuită de un vecin. Fiica, întoarsă din străinătate, și-a găsit mama fără suflare
WhatsApp
O româncă în vârstă de 65 de ani, din județul Iași, a fost omorâtă în propria casă și jefuită, chiar de vecinul său.      
Femeie găsită moartă pe stradă în Italia: un român ar fi aruncat-o de la pe fereastră

Femeia ar fi fost omorâtă de un vecin care a făcut, în trecut, închisoare pentru tâlhărie. După ce acesta a ucis-o pe femeie, bărbatul de 48 de ani a fugit cu banii acesteia și un telefon mobil, cu puțin timp înainte ca fiica victimei să ajungă acasă, din străinătate.

Fiica victimei tocmai ajunsese la casa părintească din orașul Podu Iloaiei. În momentul în care a intrat în casă, aceasta a descoperit o scenă macabră, mama sa era fără suflare, cu leziuni grave, căzută în bucătărie. Aceasta a sunat imediat la 112.

Mai multe echipaje de poliție și ambulanța au ajuns la fața locului.

Potrivit anchetatorilo, înainte de a fi ucisă, femeia mersese la biserică. Pe stradă s-ar fi întâlnit și cu principalul suspect, un vecin de 48 de ani, fără ocupație, fost condamnat pentru tâlhărie.

 

Românca, jefuită și omorâtă de vecin

 

Vecinul ar fi comis crima și a fugit din casa femeii. Ulterior, acesta a fost prins de anchetatori și este reținut pentru tâlhărie și omor.

Potrivit anchetatorilor, polițiștii au descoperit asupra sa aproape 15 mii de lei, bani furați de la biata femeie de 65 de ani.

“Inculpatul a pătruns fără drept în curtea victimei din Podu Iloaiei cu scopul de a sustrage bunuri, în curte a surprins victima pe care a început să o lovească cu pumnii și să o împingă în bucătăria imobilului, după suprimarea vieții victimei, inculpatul a sustras din locuință bani și un telefon”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procuror Iași, relatează ȘtirileProtv.

Pentru fapta sa, acesta riscă până la 25 de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.

 

Crimă oribilă la Arad: Un tânăr și-a sugrumat mama. Fratele băiatului a sunat la poliție

 

Un caz la fel de tragic a avut loc cu câteva zile în urmă. Un  tânăr este acuzat că și-a sugrumat mama. Incidentul a fost anunțat la numărul unic de urgență 112 chiar de fratele suspectului. Tânărul a fost arestat preventiv. 

Incidentul a avut loc sâmbătă, în comuna Petriș din județul Arad. Potrivit polițiștilor, un bărbat a sunat la 112 anunțând că fratele său i-ar fi aplicat mamei mai multe lovituri în zona capului cauzând-i decesul.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, bărbatul de 28 de ani, din comuna Petriș, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu mama sa, pe fondul unei discuții în contradictorii i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona capului și ar fi strâns-o de gât.

Anchetatorii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel