Copilul, în vârstă de 12 ani, a fost martor la momentul în care mama lui a fost atacată de fostul concubin.
Femeia îl părăsise pe bărbat și, împreună cu cei doi copii, plecase în Cernavodă. Bărbatul a găsit-o și i-a cerut să se întoarcă la el. Pentru că femeia l-a refuzat, bărbatul a atacat-o cu un cuțit și i-a provocat mai multe răni grave la picioare, transmite Digi24.
Unul dintre copii, un băiat de 12 ani, a sunat de urgență la 112 și a cerut ajutor pentru mama lui. Femeia a fost dusă la spital unde a fost operată, medicii estimând că ea va avea nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale.
Medicii spun că viața ei a putut fi salvată datorită prezenței de spirit și curajului copilului. Judecătorii Tribunalului Constanța au dispus arestarea preventivă a agresorului pentru tentativă de omor.
Un alr bărbat, de 50 de ani, din Giurgiu și-a înjunghiat soția, la începutl lunii februarie, apoi a dat foc locuinței. Femeia de 44 de ani a ajuns la spital.
Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată, pe 4 februarie, de către un tânăr de 24 de ani din comuna Stănești că mama sa a fost înjunghiată în gât, cu un cuțit, de către soț, după care bărbatul a incendiat locuința.
Polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă, femeia fiind dusă la spital. "Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată în această seară, prin 112, de către un bărbat în vârstă de 24 de ani din comuna Stăneşti cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 44 de ani, a fost lovită în zona gâtului, cu un cuţit, de către soţul în vârstă de 50 de ani, după care atacatorul a incendiat locuinţa", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei numărul 5 Poliţie Rurală Giurgiu care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, femeia fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei se află în custodia poliţiei. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care urmează să stabilească încadrarea juridică a faptei în funcţie de evoluţia stării de sănătate a femeii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News