În cursul dimineții, locatarii din bloc au alertat autorităţile, deoarece vecina lor în vârstă de 86 de ani nu a mai fost văzută de o săptămâna, iar un miros greu se răspândea în scara blocului.
Când poliţiştii au ajuns la adresă, fiul bătrânei, un bărbat de 67 de ani, le-a spus că mama lui este plecată la țară şi apoi a închis uşa.
Oamenii legii au insistat să deschidă din nou, dar acesta nu a mai dat nici un semn, aşa că au fost chemaţi pompierii, potrivit Știrile PRO TV. Când au deschis ușa apartamentului, polițiștii au descoperit atât cadavrul bătrânei cât și pe cel al bărbatului, care s-a sinucis.
Cauza decesului femeii nu este încă sigură, iar polițiștii iau acum în considerare 2 variante: fie bărbatul şi-a omorât mama, fie aceasta a murit în urmă cu câteva zile din cauze naturale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News