Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Româncă din Italia, bătută de viitorul soț, înainte de nuntă. Violențele au continuat și după nașterea copilului
WhatsApp
O româncă, de  30 de ani, își acuză soțul de violență domestică. Situația dificilă pe care ar fi suferit-o, între 2019 și 2021, din partea soțului său, un compatriot și de aceeași vârstă, a fost povestită, ieri, în instanța din Ancona de mama victimei.
Româncă din Italia, bătută de viitorul soț, înainte de nuntă. Violențele au continuat și după nașterea copilului. Sursa foto: freepik.com

Chiar înainte de a se căsători, românca ar fi avut primele semne, deoarece bărbatul care urma să-i devină soț ar fi bătut-o cu o zi înainte de nuntă. Violența nu s-a oprit nici după nașterea primului lor copil. Când copilul avea două luni, soțul ar fi încercat să-și sufoce soția cu o pernă.

Mama ei intervenise să-l oprească, urcând la etaj pentru că îi auzise certându-se. „Ne jucăm”, ar fi răspuns însă ginerele. Tânăra i-a spus mamei sale „mă sufoca”. O perioadă femeia a locuit  cu soțul în Jesi. Cei doi se cunoscuseră în Italia și după opt luni de logodnă s-au căsătorit.

„Întotdeauna am fost împotriva acestei căsătorii, pentru că nu trebuie să te căsătorești cu un bărbat care este violent înainte de nuntă. Am fost și eu martor la un comportament agresiv. Fiica mea avea un copil mic și am locuit cu ei două luni. Într-o seară am auzit țipete și am fugit în camera lor, unde l-am văzut pe ginere cum îi ținea o pernă peste față. Apoi când m-a văzut a spus că se joacă dar fiica mea era îngrozită. Nici măcar nu a vrut să raporteze la poliție", a spus mama victimei în sala de judecată, relatează jurnaliștii italieni.

 

Românca era ținută în casă și bătută

 

Plângerea a fost făcută abia în martie 2021 după ce mama a apelat la poliție pentru că vorbea la telefon cu fiica ei care plângea, iar apelul s-a încheiat brusc.

Neputând să o contacteze timp de două zile la rând, ea a apelat la carabinieri. „Nu se putea îmbrăca așa cum își dorea. El a ținut-o închisă în casă, a bătut-o, nici nu a putut să iasă să se vadă cu mine”, mai spune mama româncei.

Angajatorul victimei, care la acea vreme era menajera pentru o familie din Jesi, a fost audiat și el în sala de judecată și a declarat că a văzut-o într-o zi cu o vânătaie la braț.  Acuzatul va fi audiat în ședința din 14 decembrie.

----------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG


https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel