Potrivit primelor informații, descoperirea macabră a făcut-o un prieten de-al tinerei, în zona Pieței Romane din București. Se pare că aceștia au participat la o petrecere în acea locuință.
Apelantul le-a spus celor de la 112 că o știe pe victimă de zece ani de zile, că se afla în locuință cu aceasta, însă nu știe exact ce s-a întâmplat peste noapte. Cert este că a avut loc o petrecere cu mai multe persoane și în cele din urmă s-a trezit în această situație.
Anchetatorii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
„Astăzi, în jurul 17:00, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din sectorul 1 este în stare de inconștiență o femeie. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1, precum și echipaj medical, care însă a constat decesul.
Cercetările sunt preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, a anuțat Poliția Capitalei.
Se pare că fata locuia cu chirie în acel apartament.
Vom reveni cu informații!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News