Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românca de 15 ani dispărută de o săptămână, găsită moartă într-o pădure: „Bătută crunt și violată de tată”
WhatsApp
Denisa Georgiana Unchiaşu, în vârstă de 15 ani, dată dispărută în data de 11 mai, a fost găsită moartă într-o pădure din comuna vâlceană Oteşani.

Potrivit gazetavalceana.ro, fata a fost găsită spânzurată de un copac în pădure, ea luându-şi viaţa cu şireturile de la teneşii cu care era încălţată.

Dispariţia Denisei a fost anunţată de părinţi în data de 11 mai 2020, deşi ea era plecată deja de câteva zile întrucât ea obişnuia să mai plece voluntar de acasă, însă de fiecare dată se întorcea după câteva zile. Ei bine, de data aceasta nu s-a mai întors, ea alegând să-şi pună capăt vieţii după o decepţie în dragoste, anunță sursa citată.

Timp de cinci zile, poliţiştii au scotocit toată localitatea, au audiat zeci de martori, au scos apa din fântâni cu ajutorul pompierilor. Totul, fără rezultat. Până vineri, 15 mai, când o localnică plecată după ierburi medicinale a găsit cadavrul fetei într-o pădure de pe dealurile din Oteşani.

 

Bătută crunt și violată de tată

 

Surse din anchetă au dezvăluit că fata trăia o viață de coșmar.

„Vecinii au povestit că era crunt bătută. Toată lumea ştia. Părinţii justificau acest lucru prin faptul că era o cauză pierdută... Prietenelor ei le-a povestit că a fost violată de tată. Acasă, dormeau toţi într-un singur pat...”, au declarat sursele citate, potrivit adevărul.ro.

În telefonul unui amic al fetei au fost descoperite mesaje în care Denisa îi povestea că a fost batjocorită de propriul tată şi că mama ei ştia despre asta, dar că nu are ce să facă. În plus, se pare că mai știau și alții despre calvarul pe care-l trăia adolescenta acasă, însă nimeni nu a făcut nimic pentru a o salva pe copilă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel