Publicitate
Un muncitor agricol marocan și-a pierdut viața în urma unui accident rutier, în Salerno, Itlaia. Mohamed Qarassi, în vârstă de 32 de ani, a fost lovit mortal de un autoturism în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, în zorii dimineții.
Conform informațiilor, muncitorul se afla pe bicicletă, pe drumul provincial 30, între localitățile Santa Cecilia și Fiocche. La un moment dat, acesta a fost lovit din spate de un autovehicul condus de o femeie româncă, care, la fel ca el, activa în domeniul agricol.
Impactul a fost devastator, proiectându-l pe bărbat la câțiva metri distanță. A fost transportat de urgență la spital, însă rănile grave au dus la decesul său.
Autoritățile au demarat o investigație amănunțită pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. Corpul neînsuflețit al lui Mohamed Qarassi a fost preluat pentru autopsie la spitalul din Eboli. Bicicleta victimei și autoturismul femeii implicate în accident au fost imobilizate în cadrul anchetei.
Românca este acum subiectul investigației pentru omor stradal, scrie Corriere della Sera.
-------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News