Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românca ce şi-a ucis băiețelul de 2 ani în bătaie, condamnată definitiv la închisoare
WhatsApp
Femeia din oraşul Pogoanele, care anul trecut şi-a omorât în bătaie băieţelul în vârstă de aproape doi ani şi jumătate, a fost condamnată la 14 ani de închisoare printr-o sentinţă definitivă pronunţată luni de Curtea de Apel Ploieşti.

Instanţa a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpată împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Buzău în 28 octombrie 2021, prin urmare a menţinut decizia iniţială, şi a dispus deducerea duratei măsurii internării provizorii şi a arestului preventiv al acesteia.

Femeia a fost internată provizoriu în perioada 5 martie - 14 iunie 2021 la Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Buzău, iar ulterior a fost arestată preventiv, expertiza psihiatrică relevând că aceasta avea discernământ în momentul comiterii faptei.

Tragedia s-a petrecut pe 1 februarie 2021, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că femeia, în vârstă de 27 de ani la acea dată, şi-ar fi bătut copilul până l-a lăsat fără suflare, însă a declarat anchetatorilor că acesta s-ar fi accidentat în timp ce se juca cu cei doi fraţi mai mari, relatează Știrile PRO TV. Rezultatele necropsiei au indicat că moartea copilului a fost violentă, acesta suferind hemoragie intra-craniană.

 

Ce s-a aflat despre familia mamei abuzive

 

Femeia are trei copii cu trei bărbaţi diferiţi. Mezinul, de doi ani şi jumătate, a fost plasat unui asistent maternal încă de la naştere. În septembrie anul trecut, însă, băieţelul a fost reintegrat în familie, iar femeia şi iubitul ei au declarat că au cum să-l crească. Familia a fost monitorizată, susţine asistentul social din localitate.

Femeia ar fi început să îl lovească în repetate rânduri, iar la începutul lunii februarie o bătaie cruntă i-a adus sfârşitul copilului de doi ani şi jumătate, susţin procurorii.

Dosarul a fost înregistrat iniţial ca moarte suspectă, însă după efectuarea necropsiei s-a constatat că băieţelul murise în urma bătăilor crunte. Când s-a întâmplat neorocirea, femeia le-a spus rudelor că totul a fost un accident.

După nenorocirea de la începutul lunii februarie, ceilalţi doi minori din familie au fost preluaţi de asistenţii sociali pentru a-i proteja.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel