Inconștiență din partea unui român care locuiește în Dublin. El s-a filmat de mai multe ori conducând beat, chiar și cu 200 de km/h.
Tânărul în vârstă de 29 de ani, poreclit Strugurel Lingurar, are obiceiul să intre LIVE pe Facebook, acolo unde îl urmăresc peste 60.000 de oameni.
În comentarii, reacțiile sunt diferite: în timp ce unii îl încurajează în “aventurile” sale, alții îi spun să se oprească, până nu omoară pe cineva.
Videoclipurile sale au intrat și în atenția presei locale din Dublin (dublinlive.ie), care il cataloghează drept “starul social media IDIOT”.
Între timp, românul și-a șters respectivele filmulețe de pe contul său de Facebook, însă acestea au fost reurcate pe Youtube, de alți utilizatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News