Poliția Capitalei a fost seisizată, în noaptea de duminică spre luni, de medicii unui spital de urgență, că la camera de gardă a fost adus, în stare de inconștiență, cu leziuni la nivelul capului, un bărbat neidentificat, găsit în apropierea unei stații de autobuz din Sectorul 3.
În cursul nopții, bărbatul a decedat.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, care au desfășurat cercetări pentru a stabili cauzele și condițiile în care s-a produs vătămarea și ulterior decesul bucureșteanului în vârstă de 72 de ani.
În urma mai multor audieri a fost identificată victima, iar prin intermediul unui membru al familiei sale s-a reușit stabilirea traseului urmat de victimă în ziua de 13 august.
De asemenea, au fost vizionate imagini surprinse de camerele de supraveghere, astfel că polițiștii au văzut că bărbatul de 72 de ani a retras mai multe sume de bani de la o agenție bancară, iar la acel moment avea asupra sa mai multe bunuri personale care nu au mai fost găsite la momentul în care a fost descoperit inconștient.
Oamenii legii au identificat două persoane care intraseră în posesia unui bun ce aparținea victimei, iar în urma audierii acestora a rezultat că le fusese vândut de un bărbat, din același cartier, cunoscut doar în baza unui prenume.
S-a stabilit identitatea acestuia, iar luni dimineață locuința acestuia, situată în sectorul 3 al Capitalei, a fost percheziționată. Aici au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Bărbatul fost dus la audieri, procurorul criminalist dispunând reținerea sa. Ulterior, instanța a admis propunerea de arestare preventivă, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News