O nuntă din localitatea vasluiană Muntenii de Sus s-a transformat într-un scandal, după ce petrecărețul care a decis la miezul nopții să fure mireasa a fost prins beat la volan și reținut de polițiști, scrie publicația Vasluianul.
Incidentul a avut loc joi noaptea, când o patrulă de la Poliția Rutieră a oprit în mijlocul Vasluiului o mașină din care se auzea muzică dată la maxim, iar înăuntru era și o mireasă.
Șoferul le-a spus oamenilor legii că participa la o nuntă și tocmai furase mireasa, conform tradiției. Polițiștii au sesizat însă imediat că bărbatul era beat, iar după ce a suflat în alcooltest i-au depistat o alcoolemie de 0,68 la mie.
În aceste condiții, nuntașul la fost reținut de polițiști și dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Mireasa rămasă în mașină a trebuit să-și sune familia de la nunta care continua în absența ei, cerând să-i trimită un șofer care nu a băut alcool pentru a o aduce înapoi la petrecere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News