Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, PERICOL PUBLIC în Spania: A distrus mașini cu un lanț, apoi a intrat cu cuțitul în magazin. „Era complet ieșit din minți“ (VIDEO)
WhatsApp
Momente tensionate, ieri, la Macarena, în Sevilla. Un român, cunoscut ca parcagiu neautorizat în zonă, a distrus numeroase vehicule parcate și a intrat într-un magazin alimentar înarmat cu un cuțit. Poliția l-a arestat când s-a baricadat în magazin, distrugând marfa și aruncând cu borcane în oricine încerc să intre. Angajatul magazinului s-a refugiat în baie de teamă.  

Un român, parcagiu neautorizat, a provocat o altercație serioasă în Macarena, vineri dimineață, vandalizând numeroase mașini parcate. Apoi a intrat într-un magazin alimentar și l-a amenințat pe angajatul magazinului cu un cuțit. Două persoane au fost rănite ușor  când au încercat să îl ajute pe muncitor.

Totul a început în Plaza del Doctor Barraquer cu puțin înainte de ora 11 dimineața. Acolo, suspectul a distrus mai multe mașini parcate, cărora le-a distrus geamurile cu un lanț. Martorii au declarat pentru Diario de Sevilla că bărbatul și-a pierdut controlul după o ceartă cu un alt membru al unei bande din zonă. Scos din minți, a început să spargă mașinile pe care le găsea în cale.

Român, PERICOL PUBLIC în Spania

 


Proprietarii câtorva dintre aceste vehicule l-au urmărit încercând să îl oprească. Valetul de ocazie a continuat să aibă un comportament violent și a intrat într-un magazin alimentar, unde l-a amenințat pe angajat cu un cuțit.

În interiorul magazinului, a început să spargă toate borcanele de pe rafturi. A aruncat pe jos mai multe borcane de măsline de 500 de grame. Mai mulți vecini și muncitorii unui garaj din apropiere au încercat să îl ajute pe angajat, care s-a refugiat în baia magazinului. Suspectul a blocat ușa de la baie și a încercat, de asemenea, să fure niște bani din casa de marcat, fără succes.

Au fost momente de mare tensiune, deoarece individul era ieșit din minți, iar lucrătorul din magazin nu se auzea de afară. Angajații magazinului au încercat să intre  și au fost întâmpinați de român care arunca cu borcane de sticlă în ei. Proprietarul magazinului a fost lovit în ureche, iar un alt coleg în mână. Între timp, numeroși vecini au sunat la Poliția Națională și Poliția Locală.

 „Era complet ieșit din minți“ 

 

La fața locului s-au prezentat mai multe patrule de poliție, care au reușit să-l aresteze pe individ. Este vorba despre un bărbat de naționalitate română cunoscut în zonă. Vecinii de pe Macarena au denunțat în zeci de rânduri conflicte iscate între parcagiul  român și alte persoane, precum și alte problemele civice cauzate de numărul mare de persoane fără adăpost care locuiesc în apropiere, sau traficul excesiv de alcool și droguri. 

"Din fericire, a sosit poliția și, când au văzut uniformele, s-au liniștit. Altfel, s-ar fi putut termina foarte rău. Toată nerăbdarea noastră era să salvăm angajatul, iar tipul era complet ieșit din minți", a explicat pentru Diario de Sevilla proprietarul magazinului, care a mers la spital pentru îngrijiri după ce a primit lovitura la ureche.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel