Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, infectat cu COVID-19, a încercat să iasă din zona carantinată. A fugit printr-o lizieră
WhatsApp
Un bărbat din localitatea Iveşti, domiciliat în zona unde a fost instituită carantina şi infectat cu COVID-19, s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Acesta a fost depistat de jandarmi în timp ce încerca să iasă din zonă printr-o liziera situată la marginea localităţii, informează Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului (IJJ) Galaţi.  
amenzi_jandarmi

Potrivit sursei citate, o patrulă de jandarmi, care se afla în serviciu de asigurare a ordinii publice în comuna Iveşti, a observat un autoturism care încerca să iasă din zona carantinată, printr-o lizieră situată la marginea localităţii. În momentul în care a văzut patrula, conducătorul autoturismului a părăsit liziera şi a intrat în localitate, unde a fost oprit de către jandarmii aflaţi în filtrul instituit pe DN25.

În autoturism a fost identificat un bărbat în vârstă de 44 ani, care a declarat că dorea să meargă la cumpărături într-un supermarket din Tecuci. Jandarmii l-au întrebat dacă are aplicată măsura izolării la domiciliu, dar el a negat şi a spus ca nu este bolnav. În momentul în care oamenii legii au verificat lista persoanelor aflate în carantină au descoperit că bărbatul figurează ca fiind infectat cu virusul SARS CoV-2 şi carantinat la domiciliu.

Persoana în cauza a fost condusă la domiciliul declarat pentru carantina, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cercetările sunt continuate de către poliţie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel