Poliția Națională a desfășurat o anchetă împotriva unei organizații criminale de români care se ocupa de traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale. Agenții au descoperit unul dintre membrii reţelei fusese dat în căutare internaţională după ce a evadat din penitenciarul din Madrid, unde ispășea o pedeapsă pentru o infracțiune de tâlhărie și deținere ilegală de arme.
Românul a comis un jaf într-un magazin de bijuterii din Madrid în 2012. După ce a intrat în unitate, a scos un pistol cu care a amenințat un angajat ca să-i dea bijuteriile. Înainte de a fugi cu prada, l-a împușcat pe proprietar de câteva ori, scrie elcierredigital.com.
După o anchetă, românul a a fost reținut de agenți ai Poliției Naționale și condamnat la cinci ani și șapte luni de detenţie. Un an mai târziu și, profitând de un permis, nu s-a mai întors în penitenciar.
După ce românul a fost localizat în Brăila, agenții de poliţie au luat legătura cu Curtea Penală nr. 2 din Madrid pentru a procesa Ordinul european de arestare și predare a bărbatului. Evadatul a fost reținut de agenții Serviciului de Investigații Criminale Teritoriale din Brăila, urmând să fie predate către Poliția Națională din Spania.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News