Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român din Spania, dat de gol de un pahar de la bar: a fost condamnat la 18 ani de închisoare
WhatsApp
Tribunalul Provincial din Gipuzkoa l-a condamnat pe așa-numitul „violator în serie” român din Gipuzkoa la un total de 18 ani de închisoare pentru două agresiuni sexuale și un viol comise în municipiile Andoain, Tolosa și Anoeta între 2012 și 2013.  

Publicitate

Este a treia sentință împotriva acestui român, în vârstă de 39 de ani, care a fost judecat pentru aceste evenimente în septembrie anul trecut. Deținutul a fost deja condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei tinere în Beasain în 2019 și, de asemenea, la 9 ani de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unei alte tinere în 2015 la Lasarte-Oria.

Primul dintre cazuri s-a petrecut în august 2012 la Andoain. Este condamnat în calitate de autor al unei infracțiuni de agresiune sexuală la o pedeapsă de trei ani închisoare. În plus, Tribunalul din Gipuzkoa îi interzice să se apropie de victimă pe o rază de 500 de metri și să comunice cu aceasta prin orice mijloc timp de cinci ani. De asemenea, îi impune patru ani de încercare și trebuie să o despăgubească pe femeie cu 12.000 de euro.

Spania. Muncitori români, exploatați pe câmpurile agricole: Mutați dintr-un loc în altul pentru a nu fi localizați

 

Septembrie 2012, al doilea atac

 

În cel de-al doilea dosar, care s-a petrecut pe autostrada care leagă orașele Tolosa și Anoeta în septembrie 2012, instanța l-a condamnat și ca autor al unei infracțiuni de agresiune sexuală, „cu concurența agravantei de a profita de împrejurări de timp și loc”, la o pedeapsă de patru ani închisoare, interzicerea dreptului la vot pasiv pe durata pedepsei și plata cheltuielilor de judecată.

Ca și în cazul precedent, i se va interzice să se apropie de victimă pe o rază de 500 de metri și să comunice cu aceasta prin orice mijloace, de această dată timp de șase ani. În plus, îi impune patru ani de încercare.

Aceasta trebuie să o despăgubească pe tânără cu 14.000 de euro pentru „prejudiciu moral” și 224 de euro „pentru rănile suferite”, întrucât victima a fost târâtă și a suferit un pumn în maxilar în timpul atacului.

Spania. Un român, care conducea o dubă, și un alt bărbat, morți într-un accident frontal cumplit, în Valladolid (FOTO)

 

În al treilea atac a folosit cloroform pentru a viola victima

 

În ultimul dosar, petrecut în același loc în septembrie 2013, instanța l-a condamnat în calitate de autor al unei infracțiuni de viol, „cu concurența agravantei de a profita de împrejurările de timp și loc”, la un pedeapsa de 11 ani închisoare, interzicerea dreptului la vot pasiv pe durata pedepsei și plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul din Gipuzkoa impune, de asemenea, interdicția de a se apropia de victimă pe o rază de 500 de metri și de a comunica cu aceasta prin orice mijloace, de data aceasta pentru 13 ani. În plus, îi impune 9 ani de încercare.

În final, trebuie să despăgubească victima cu 35.000 de euro pentru „prejudiciul moral” și 224 de euro „pentru leziunile suferite”. Tânăra a fost târâtă în acea zonă dintre Tolosa și Anoeta iar inculpatul a folosit cloroform înainte de a o viola.

Spania. Surori românce, acuzate că au șantajat și au vrut să stoarcă de bani un preot: Capelanul abuzase sexual fetița uneia dintre ele

 

O urmă în paharul unui bar

 

Un viol care a avut loc în 2019 la Beasain l-a descoperit pe violatorul român în serie. Anchetatorii au colectat amprente de la adresa unde a avut loc violul, a analizat camerele de securitate și a început să cerceteze acuzatul.

L-au urmărit și a reușit să apuce un pahar dintr-un bar pe care îl folosise. ADN-ul a confirmat că se potrivește cu cel găsit în camera lui Beasain și i-a permis să fie legat de alte patru violuri nerezolvate comise în Guipúzcoa cu ani în urmă, primul în Tolosa în 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel