„Șoapte și rânduri

Încă nu reușim sa credem ca am ajuns ,unde am ajuns! Cu ce am greșit? Ce am învățat și cum putem sa învățam pe alții din greșelile noastre? Pare ireal! Atâtea numere! Te chinui sa-ți imaginezi însa nu reușești!

Este ciudat ca ne-am obișnuit atât de repede cu cifrele: 5, 50, 150, 200, 500, 969...decese! Zilnic! Adică ,în fiecare zi! Ca e miercuri sau duminica ,nu mai contează! Numerele se perinda prin fata ochilor și se fixează în minte.

Când ,cum și de ce am devenit niște simple numere?

Azi ,numărul era de 969.

Noua sute saizeci si noua!

Aproape o mie! O mie de persoane:de oameni,de bunici,de mătuși,frați,părinti! E de persoane care nu au mai apucat sa spună: Adio,familia mea! Eu,ma duc! Ma duc și nu ma mai întorc, ma duc și nu am sa mai vad ochii, zâmbetele, fețele și nu voi mai simți căldura mângâierilor voastre! Ma duc plângând ,cu dorința de a mai asculta odată vocea voastră, de a va mai vedea o singura data înainte de a închide ochii! Sunt trist și plâng fiindcă mor singur. Pe un coridor lung și trist deoarece camerele sunt ocupate de cei care au speranțe mai mari în a se salva!”, a scris Sorin pe pagina de Facebook.

„Fiecare știe ce-l așteaptă!”

„Ultima imagine rămâne cea a unui tavan alb, imaculat, înconjurat de sunetul echipamentelor care ticăie, a oamenilor care plâng în singurătate, a șoaptelor medicilor care ne alina. Nu suntem nevoiți sa le înțelegem cuvintele, ajung privirile! Ne fixam privirea și ne înțelegem: fiecare știe ce-l așteaptă! Șoapte, șoapte și sunetul asurzitor al salvărilor!! Apoi ,liniște...Liniște ciudata ,grea ,apăsător de ireala.

Afara? Aceeași atmosfera! Muzica macabra a salvărilor ce trec, tot mai dese aceste salvări, tot mai multe șoapte când vin și pleacă: Cine o fi de data asta? Îl cunoaștem? Se va întoarce? Sau va ajunge acel de-acum uzual mesaj fin partea spitalului: Condoleanțe, va rog sa veniți sa luați cenușa defunctului peste 15 zile!

Scurt, rece, macabru! Este inuman sa mori singur. Fără nici un familiar lângă tine. Ești lucid, știi ce se întâmpla, doar ai văzut pe cei din fata ta.

Stai la un rând care știi unde duce. Secundele sunt lungi, lacrimile grele. O infirmiera încearcă sa iți tina mana , sa nu te simți asa de singur în ultimele clipe în care te sufoci.

Ca asta se întâmpla. Te sufoci. Dacă ești norocos, ai un infarct în somn. Cei mai multi nu sunt norocoși”, a continuat Sorin.

„Și acolo aștepți la rând, ca la spital”

„Apoi, aștepți iar.

Lângă celelalte 968 de sicrie.

Aștepți sa vina camioanele militare, sa te ducă mai departe. Rânduri de camioane încarcă rânduri de sicrie.

Cimitirele sunt pline, rămâne o singura soluție. Dar și acolo aștepți la rând, ca la spital. Un sicriu arde cam în 40 de minute. 36 de sicrie în 24 de ore. Deci stai la coada, vreo doua, trei zile, patru zile, crematoriile din zona merg 7/24 dar tot trebuie sa stai la rând. Ți-ai găsit liniștea ! Ca vei sfârși împrăștiat în vânt sau vei fi lângă ai tai ,nu mai contează, o pace ciudata este în casa de la fereastra căreia cei ramași așteaptă sa vadă la cine vine salvarea acum!

Și iar încep șoaptele, a cui e rândul acum?

Dacă nu vrei sa trăiești printre șoapte sau printre rânduri: STAI ACASA !”, a conchis Sorin Simion Mocanu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News