Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român condamnat în Italia, trimis să facă puşcărie în România 
WhatsApp
Autorităţile judiciare române au admis solicitarea omologilor italieni de a transfera în România un bărbat din Focşani, condamnat în Italia pentru extorcare, tentativă de extorcare, vătămare şi furt agravat. Victima este tot un român. 

Faptele au avut loc acum patru ani. Agresorul, acum în vârstă de 64 de ani, s-a apropiat de un conaţional, în interiorul unui magazin situat în Via Tarquinio Prisco, cerându-i ceva de băut. Cum victima a refuzat, bărbatul i-a luat cheile de la maşină şi locuinţă şi i-a cerut victimei suma de 80 de euro în schimbul restituirii acestora.

Pentru că a fost din nou refuzat, bărbatul a trecut la violenţe. După ce a fost lovit cu capul în faţă, bărbatul agresat le-a dat individului şi partenerului său suma de 50 de euro. Victima a ajuns ulterior la spital.   

Printr-o decizie rămasă definitivă în iunie.2018, autorităţile judiciare italiene au dispus condamnarea românului la patru ani de închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni prevăzute de Codul penal italian: extorcare, tentativă de extorcare, vătămare şi furt agravat, scrie adevarul.ro. Ulterior, autorităţile Italiene au cerut instanţelor române transferarea lui acasă. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel