Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, arestat în Franța. Construise un întreg sistem de prostituție în care erau exploatate 15 femei
WhatsApp
Un român în vârstă de 50 de ani este judecat în Franța, fiind acuzat că a exploatat sexual 15 femei, majoritatea românce. 
Lucrătoarele sexuale din Belgia beneficiază de concediu de maternitate și pensii: O lege în premieră mondială

Potrvit Poliției Franceze, ancheta în acest caz a fost destul de lungă și complicată. Într-un final, oamenii legii au descoperit un întreg sistem de proxenetism bine pus la punct în două dintre apartamentele sale din Limoges.

Ancheta a început în septembrie anul trecut, când a fost depusă o plângere pentru că prostituatele erau văzute într-o clădire dintr-o reședință din Limoges. Ofițerii au identificat nu mai puțin de cincisprezece prostituate, de origine română și spaniolă, care erau exploatate de proprietarul a două apartamente dintr-un complex.

Polițiștii i-au confiscat 6.750 de euro cash si 38.000 de euro din contul bancar

 

Inițial, românul și-a scos cele două apartamente la închiriere pe o platformă de internet „foarte cunoscută”, conform anchetatorilor. Dar, lăcomia fiind mai importantă, el s-a decis să înființeze un sistem de prostituție. Mai mulți clienți și prostituate vor fi, de asemenea, verificați, scrie publicația francebleu.fr.   

Marți, 2 februarie, bărbatul a fost arestat la domiciliul său. Plasat în custodia poliției, un judecător a ordonat percheziționarea locuinței sale. Anchetatorii au descoperit 6.750 de euro în bancnote mici, precum și câteva cărți de credit care nu au lăsat nicio îndoială cu privire la natura afacerii. 

Banii găsiți acasă au fost ridicați (6.750 euro), precum și suma din contul său bancar (38.000 euro). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel